Start în Săptămâna Siguranței Rutiere la Tulcea! (FOTO)
Start în Săptămâna Siguranței Rutiere la Tulcea! (FOTO)
15 May, 2025 14:59
ZIUA de Constanta
356
Marime text



Conform Legii nr. 42/2025, în a treia săptămână a lunii mai a fost instituită Săptămâna Națională a Siguranței Rutiere.
În acest context, în perioada 19–25 mai, polițiștii tulceni vor desfășura activități educativ-preventive menite să informeze și să conștientizeze cetățenii cu privire la provocările și soluțiile pentru creșterea siguranței rutiere.

Potrivit IPJ Tulcea, activitățile au debutat cu un eveniment dedicat patrulelor școlare. Astfel, polițiștii rutieri le-au reamintit elevilor din patrula școlară a Liceului „Dimitrie Cantemir” din Babadag principalele reguli de circulație pe care trebuie să le cunoască și să le respecte pentru a fi în siguranță ca participanți la traficul rutier. Totodată, aceștia au avut ocazia să vadă o autospecială de poliție.

Pentru a implica direct elevii în promovarea siguranței rutiere, aceștia au fost echipați cu palete de dirijare și veste reflectorizante și au asigurat, împreună cu polițiștii, traversarea în siguranță a copiilor pe trecerea de pietoni din zona școlii.
Scopul activității a fost responsabilizarea micilor pietoni cu privire la importanța respectării regulilor de circulație, precum și conștientizarea conducătorilor auto asupra prezenței copiilor în apropierea instituțiilor de învățământ.
Patrula școlară de circulație reprezintă o formă de educație rutieră prin care elevii aplică în practică, în condiții reale de trafic, cunoștințele despre circulația pe drumurile publice, dobândite în cadrul activităților educative cu tematică rutieră.
Citește și:
Poliția desfășoară acțiuni pentru siguranța elevilor din Năvodari și Mihail Kogălniceanu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii