Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:45 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alex Florea şi Ilinca pornesc într-un turneu de promovare! Vor cânta pe scenele din Londra, Amsterdam și Madrid

ro

13 Mar, 2017 15:01 2810 Marime text
'Yodel It' se aude în toată Europa, iar Ilinca și Alex Florea au primit deja invitații la spectacolele dedicate promovării evenimentului în câteva dintre cele mai importante capitale europene. La doar o săptămână de la anunțarea câștigătorului Selecției Naționale Eurovision România 2017, Londra, Amsterdam și Madrid și-au manifestat dorința de a îi avea în concert pe tinerii artiști români.
 
Astfel, Ilinca și Alex Florea au fost invitați la Londra Eurovision Party, în data de 2 aprilie, unde, la Café de Paris se va celebra a 10-a aniversare a evenimentului și unde gazdele au ambiția să organizeze cel mai mare spectacol de promovare a Eurovision Song Contest 2017.
 
Pe 8 aprilie, reprezentanții noștri vor urca pe scena Melkweg din Amsterdam, iar o săptămână mai târziu, pe 15 aprilie, vor cânta la Eurovision Pre-Party ce se va ține în Spania.
 

'Suntem încântați că am fost invitați la concertele de promovare și ne bucurăm că melodia Yodel it! s-a făcut deja remarcată în Europa. Vom cânta din toată inima, în Marea Britanie, în Olanda și în Spania. Sperăm să convingem cât mai mulți fani Eurovision să ne voteze în finala din luna mai de la Kiev. Contăm mult pe sprijinul românilor din străinătate, pe care vrem să-i și întâlnim în tuneele de promovare', au spus Ilinca și Alex.

 
Pentru ca 'Yodel It' să răsune pe meleagurile străine, gazdele și-au oferit susținerea financiară și vor acoperi, cu ajutorul sponsorilor, o parte consistentă din cheltuielile de deplasare ale artiștilor români.
 
Potrivit reprezentanţilor Eurovision România, Londra Eurovision Party se anunță plin de farmec și istorie mai ales că locul de întâlnire este situat între Piccadilly Circus și Leicester Square, din West End. Pe lângă concertele susținute, Ilinca și Alex vor avea întâlniri cu presa internațională, iar alături de mass-media din Marea Britanie și-au anunțat participarea mulți fani Eurovision, dar și bloggeri. În cadrul evenimentului este programată și o sesiune de interviuri, la care vor participa jurnaliști BBC, dar și reprezentanți ai site-ului oficial Eurovision.
 
Concertul din Amsterdam este deja sold out, iar Melkweg, importantul centru cultural din Olanda, va găzdui nu mai puțin de 15 artiști ai Eurovision 2017. 'Vom avea Yodel! Cea de-a 15-a confirmare a venit din România. Să le urăm un călduros 'Bine ați venit' Ilincăi și lui Alex!', au scris organizatorii pe site-ul festivalului.
 
Spania se pregătește pentru primul său mare concert de promovare Eurovision, înainte de finala din Ucraina. La Riviera, în Madrid, Eurovision Pre-Party a invitat 12 artiști din mai multe țări europene ce vor concerta în avanpremieră, pentru fanii Eurovision, melodiile calificate în concursul din Kiev. Evenimentul va avea loc pe 15 aprilie, iar gazdele contează și pe participarea reprezentanților noștri, Ilinca și Alex Florea, ce vor reprezenta România în concert cu piesa 'Yodel It'.
 
Piesa 'Yodel it!', interpretată de Ilinca și Alex Florea, a primit 10.377 de voturi de la public în timpul celor 60 de minute alocate televotingului la Selecția Națională Eurovision. Melodia, compusă de Mihai Alexandru, pe versurile textierei Alexandra Niculae, a fost desemnată să reprezinte România Eurovision Song Contest, exclusiv de telespectatori. 
 
Eurovision Song Contest 2017 va avea loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 și 11 mai și finala pe 13 mai. Reprezentanții României vor concura în prima parte a celei de-a doua semifinale. Alături de România, în competiție s-au mai înscris 42 de țări.

Sursa foto: Facebook/Alex Florea

Citeşte şi: 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii