Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:35 13 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Statul român prejudiciat cu 1.000.000 euro de un constănţean

ro

05 Jan, 2011 18:00 720 Marime text
Un tânăr de 22 de ani, administratorul unei societăţi comerciale din Constanţa este suspectat de crearea unui prejudiciu de peste 25.000.000 de lei, prin neînregistrarea în evidenţele contabile a veniturilor obţinute.

Florin G. este acuzat că, în perioada august 2009 - august 2010, ar fi emis 407 facturi fiscale de furnizare cereale către o altă societate comercială din Constanţa, fără să înregisteze în evidenţele contabile ale societăţii veniturile obţinute ca urmare a acestei relaţii comerciale.De asemenea, în urma verificărilor efectuate la sediul declarat al societăţii, la o adresă din Municipiul Constanţa, poliţiştii au constatat că societatea nu funcţiona la adresa respectivă. Reprezentanţii D.G.F.P. Contanţa au stabilit că societatea administrată de suspect a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 25.462.502 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit. Administratorul societăţii este suspectat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prin omisiunea înregistrării în evidenţele contabile a veniturilor obţinute şi sustragere de la efectuarea verificărilor financiar-fiscale prin declararea fictivă a sediului social.

Ieri dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Contanţa cu propunere de declinare a competenţei în favoarea DNA-Constanţa, întrucât prejudiciul stabilit de organele fiscale depăşeşte echivalentul în lei a 1.000.000 euro.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii