Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:27 25 04 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vergil Chiţac, reclamat la ANI pentru că a omis să treacă în declaraţia de interese funcţia de preşedinte la Constanţa Altfel. Ce a declarat senatorul

ro

13 Mar, 2019 09:32 706 Marime text
În spaţiul public a apărut de marţi seara informaţia cum că Vergil Chiţac, senator şi preşedinte al asociaţiei Constanţa Altfel, a fost reclamat la Agenţia Naţională pentru Integritate pentru că a omis să treacă în declaraţia de interese funcţia de preşedinte la asociaţia menţionată.

Senatorul a confirmat chiar printr-o postare pe pagina sa de Facebook de faptul că nu a fost intenţionată omisiunea. Contactat telefonic de către cotidianul ZIUA de Constanţa, senatorul a precizat că nu a greşit cu nimic, nu a folosit asociaţia pentru câştiguri proprii, din contră, el a finanţat asociaţia pentru a putea lupta pentru scopurile ei. "Voi depune o rectificare cât de curând la declaraţia de interese", a spus Chiţac.

"Mea Culpa…
Dintr-o neatenție și fără nici o intenție, atunci când am completat declarația de interese la sfârșitul lunii mai 2018, am omis să declar că între timp devenisem președintele Asociației Civice “Constanța Altfel”.
Nu am ascuns niciodată aceast lucru ba din contră, în zeci de emisiuni, declarații interviuri, conferințe de presă; am prezentat cu satisfacție activitatea asociației. Nu e puțin lucru să te bați cu un întreg sistem mafiot construit în 20 de ani, format din “ciocoi imobiliari”, Primărie, Consiliu Local, Inspectoratul de Stat în Construcții, Agenția pentru Mediu și alții. Nu am avut, nu am și nu voi avea nici un interes material sau beneficiu dimpotrivă, îmi consum timp și energie, să apăr viața tihnită și interesele unor oameni care, așa…peste noapte, când se trezesc a doua zi, în loc să vadă parcul Tăbăcărie cum erau obișnuiți de zeci de ani, văd zidul unui bloc construit de “ciocoi” pe spațiile verzi, cu complicitatea celor de mai sus. Așadar am greșit în litera legii și nu în spiritul ei.
Astăzi, am aflat de la un jurnalist care a primit o informație “pe surse”, că am fost reclamat la Agenția Națională de Integritate. În regulă, e "mea culpa" și mă voi apăra dacă va fi cazul. Dacă detractorii mei cred că în felul acesta mă vor face să renunț, se înșeală amarnic.
Nava a plecat la luptă și eu sunt la bordul ei cu întregul echipaj! Să vedem cine pe cine scufundă!", a scris într-o postare pe Facebook senatorul.

Ti-a placut articolul?

Comentarii