Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:50 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Miting al parintilor la Guvern

ro

26 May, 2010 12:12 1175 Marime text

Părinţii vor protesta astăzi în Capitală, în faţa Guvernului, la Braşov şi Iaşi, nemulţumiţi de intenţia Executivului de a diminua indemnizaţiile pentru creşterea copiilor, alocaţiilor pentru nou-născuţi şi de a elimina trusoul pentru bebeluşi.

Acţiunea este organizată de comunitatea părinţilor de pe forumurile miresici.ro şi desprecopii.com, în colaborare cu organizaţiile FILIA, Asociaţia MAME şi Alianţa Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor. "Copiii sunt prea importanţi pentru a fi sacrificaţi, prin nişte măsuri al căror impact este nesemnificativ pentru bugetul de stat (sub 0,02% din PIB), însă covârşitor pentru dezvoltarea şi viitorul micuţilor", se arată într-un comunicat de presă transmis de Comunitatea mămicilor din România.

Părinţii vor protesta cu bannere, jucării, cântece pentru copii şi banderole negre, în semn de doliu. De asemenea, Comunitatea mămicilor din România anunţă că pe 1 iunie se vor aduna în "număr impresionant" împreună cu copiii lor.

Sursa: agerpres.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii