Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:19 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Creşe în localităţile Albeşti şi Cotu Văii

ro

24 Jun, 2011 00:11 1746 Marime text
proiecte_albesti_Albesti__1.jpgComuna Albeşti va avea două creşe, ce se vor construi prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI).

Potrivit primarului comunei, Gheorghe Moldovan, creşele vor fi ridicate în localităţile Cotu Văii şi Albeşti. Reamintim că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va construi 138 de creşe sau grădiniţe în întreaga ţară, dintre care 14 în localităţi ale judeţului Constanţa. Cele două creşe/grădiniţe ce se vor construi în comuna Albeşti vor avea câte două grupe fiecare. Ministerul condus de Elena Udrea a demarat deja procedura de achiziţie pentru realizarea acestor obiective de investiţii, deschiderea ofertelor urmând să aibă loc în luna august.

În momentul de faţă, se lucrează la o altă investiţie prioritară pentru comuna Albeşti. Este vorba despre extinderea şi reabilitarea Şcolii Cotu Văii, care ajunsese într-o stare avansată de degradare ca urmare a ploilor abundente din vara anului trecut. Potrivit primarului Moldovan, valoarea totală a acestei investiţii derulate prin Banca Mondială este de 21 de miliarde de lei vechi. Şcoala Cotu Văii va fi renovată, extinsă cu două săli de clasă, un laborator, grupuri sanitare şi dotată cu centrală termică. De amenajarea curţii interioare a unităţii de învăţământ se va ocupa administraţia locală a comunei. De asemenea, autoritatea locală reprezentată de primarul Moldovan se ocupă în momentul de faţă de realizarea unui teren de sport lângă unitatea de învăţământ, investiţie care este aproape gata.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii