Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:50 18 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se vad semifinalele!

ro

23 Dec, 2003 00:00 628 Marime text

Tragerea la sorti a sferturilor de finala ale "Challenge Cup"

HC Municipal Constanta va juca in antepenultimul act al intrecerii cu HC Minaur Baia Mare * Gruparea noastra are sanse foarte mari de a deveni printre cele mai bune patru echipe din "Challenge Cup" * Directorul executiv Nurhan Ali crede ca echipa noastra are o sansa mai mare deoarece meciul tur se joaca la Baia Mare * "Principalul" Aihan Omer cunoaste bine echipa baimareana, el activand in urma cu mai bine de doi ani la Minaur * Baimareanul Lascar Pana il provoaca pe Omer: "Va trebui sa demonstram care dintre noi este mai bun"

La sediul Federatiei Europene de Handbal de la Viena a avut loc, ieri dupa-amiaza, tragerea la sorti a meciurilor din cadrul sferturilor de finala ale "Challenge Cup" la handbal. Formatia noastra, HC Municipal Constanta, calificata in aceasta faza a competitiei dupa ce a eliminat pe rand pe Politechnik Olkom Donetsk (23-24 in deplasare si 27-24 pe teren propriu), Sporting Club Horta (28-23 si 30-23, ambele partide au avut loc la Constanta) si SKIF Krasnodar (27-30 in deplasare si 23-17 pe teren propriu), va evolua contra formatiei HC Minaur Baia Mare. Din cauza sarbatorilor de iarna, Federatia Europeana de Handbal a programat tragerea la sorti cu o zi mai devreme decat de obicei (in general, se efectua martea). In urna tragerii la sorti au fost introduse toate cele opt echipe calificate. Incepand cu aceasta faza a competitiei la tragerea la sorti nu se mai stabilesc asa-numitii "capi de serie". Asa a fost posibil ca doua echipe romanesti sa se intalneasca in aceasta faza. Meciul tur este programat pe 14 sau 15 februarie, la Baia Mare, iar returul pe 21 sau 22 februarie (cel mai probabil, ultima data), la Constanta.

Ali a castigat pariul

Directorul executiv al HC Municipal, Nurhan Ali, era ieri multumit de aceasta tragere la sorti. "Suntem bucurosi ca astfel Romania va avea o echipa calificata in semifinalele competitiei. Speram ca ea sa fie HC Municipal Constanta. Avem o sansa mai mare de calificare pentru ca primul meci se va juca la ei", a afirmat Ali. Pe directorul executiv l-a bucurat si mai mult aceasta tragere pentru ca astfel el a castigat un pariu facut intre persoanele din cadrul clubului.

Omer: "Ne cunoastem foarte bine"

Antrenorul principal Aihan Omer care, la pariul amintit, mizase pe formatia suedeza IFK Sk=F6vde HK, crede ca tragerea la sorti este "cu ghinion pentru Romania pentru ca astfel pierde cu siguranta o echipa pentru semifinale. Pe de alta parte, este bine pentru ca una dintre ele va fi cu siguranta in acest act". Fost antrenor la echipa baimareana, Omer priveste meciul cu ochii tehnicianului care trebuie sa gaseasca solutiile cele mai bune. "Cele doua echipe se cunosc foarte bine. Deci reprezinta un dezavantaj pentru amandoua. Ambele sunt doua echipe puternic"", a spus "Turcul". El a continuat: "Minaur are traditia si experienta europeana de partea sa. De altfel, a si castigat doua cupe europene. La noi este o incercare de a ajunge undeva sus in Europa". Aihan Omer crede ca ambele partide, de la Baia Mare si de la Constanta, vor oferi un spectacol deosebit. "Atmosfera la Baia Mare este una deosebita la meciurile din cupele europene. Si la Constanta publicul a prins gustul performantei in ultimul timp". Omer crede ca nu reprezinta un avantaj pentru HC Municipal faptul ca se joaca turul la Baia Mare deoarece Minaur a jucat de multe ori la Constanta. De asemenea, el considera ca Minaur este in avantaj pentru ca nu are jucatori convocati la loturile nationale si ea se poate astfel pregati centralizat cu intreg efectivul.

Pana: "Sansele sunt de 50-50 la suta"

Antrenorul-presedinte al echipei Minaur Baia Mare, Lascar Pana, pare mai degraba usurat de rezultatul tragerii la sorti: "Sansele sunt de 50-50 la suta. Vom avea un meci greu, dar conteaza mult sa nu ne subestimam adversara. Nu pot spune ca as fi avut alte preferinte la tragerea la sorti din doua motive: unul e faptul ca vom economisi cam 8.000-10.000 de euro, iar al doilea ca din aceasta confruntare handbalul romanesc va avea de castigat in mod cert o echipa in semifinalele Challenge Cup", a spus Pana. Baimareanul crede ca Aihan Omer nu va considera aceste doua meciuri un bun prilej de revansa pentru ca Minaur a renuntat la serviciile sale in urma cu doua sezoane. "Atunci eram presedinte, acum sunt antrenor. Ne vom intalni doi antrenori fata in fata si va trebui sa demonstram care este mai bun", a completat Pana.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii