DNA Percheziții pentru prevenirea și combaterea spălării banilor
DNA:Percheziții pentru prevenirea și combaterea spălării banilor
28 Jul, 2025 13:36
ZIUA de Constanta
181
Marime text

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE | 28/07/2025 |
Nr. 434/VIII/3
|
COMUNICAT
Ca răspuns la solicitările formulate de reprezentanți ai mass media, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2022-2024, a unor infracțiuni prevăzute de Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și de Legea 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor, de către mai multe societăți comerciale și reprezentanți ai acestora, prejudiciul adus statului fiind estimat, la acest moment, la peste 9.000.000 de euro.
În cursul zilei de 28 iulie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate pe raza județului Argeș, dintre care șase sunt sediile unor societăți comerciale, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii