Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:11 28 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Luptă pe moștenire, în Techirghiol O femeie, condamnată alături de alte persoane, după ce ar fi declarat la notar că este singură la părinți, deși are un frate! Cazul va fi soluționat la Curtea de Apel Constanța

ro

28 Jul, 2025 17:00 359 Marime text
Foto ilustrativă - sursa: ZIUA de Constanța

Un caz de fals în declarații ajunge în atenția magistraților Curții de Apel Constanța, după ce o femeie din Techirghiol a contestat condamnarea primită la Judecătorie pentru fals în declarații și instigarea altor persoane la fals în declarații.
 
Mai precis, anchetatorii spun că miza ar fi fost o casă de locuit și un teren intravilan, aflate în proprietatea mamei sale defuncte. Femeia ar fi a determinat un notarul public să ateste un fapt necorespunzător adevărului, că aceasta este singura moştenitoare, prin falsificarea Certificatului de Calitate de moştenitor și că le-ar fi determinat și pe alte trei persoane să depună mărturie în acest sens, deși, în realitate, mai avea un frate, acesta având calitatea de succesibil.
 
La finalul lunii iulie 2024, Judecătoria Constanța a luat o primă decizie în acest caz. Iată ce condamnări au primit inculpatele.
 
MINUTA
 

Soluția pe scurt: DOSAR 16005/212/2023 HOT. În temeiul art. 326 alin. (1) c.pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) c.proc.pen. condamnă inculpata L. F. (...) la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea la data de 23.09.2021 a infracţiunii de fals în declaraţii.
 
În temeiul art. 52 alin. (3) c.pen. corob. cu art. 47 c.pen. rap. la art. 321 alin. (1) c.pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) c.proc.pen. condamnă inculpata L. F. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea la data de 23.09.2021 a infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual.
 
În temeiul art. 62 c.pen. aplică inculpatei L. F. pedeapsa de 6.000 lei amendă, corespunzătoare a 120 zile-amendă în cuantum de 50 lei/zi-amendă, pe lângă pedeapsa închisorii aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual.
 


În temeiul art. 47 c.pen. rap. la art. 326 alin. (1) c.pen. cu aplic. 35 alin. (1) c.pen. şi art. 396 alin. (10) c.proc.pen. condamnă inculpata L.F. la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea în perioada 23-24.09.2021 a infracţiunii de instigare la fals în declaraţii în formă continuată (3 acte materiale).
 
În temeiul art. 39 alin. (1) lit. e) c.pen. contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv 3 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 1 an şi 1 lună închisoare la care adaugă în întregime pedeapsa amenzii de 6.000 lei, urmând ca, în final, inculpata L. F. să execute pedeapsa rezultantă de 1 an şi 1 lună închisoare şi 6.000 lei amendă.
 
În temeiul art. 91 alin. (2) c.pen. suspendă executarea pedepsei de 1 an şi 1 lună închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, urmând ca inculpata să execute efectiv pedeapsa de 6.000 lei amendă.
 
În temeiul art. 63 alin. (1) c.pen. atrage atenţia inculpatei că în cazul neexecutării cu rea-credinţă a pedepsei amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile de închisoare.
 
Încredinţează supravegherea inculpatei către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa. În temeiul art. 93 alin. (1) c.pen. obligă inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere pe durata termenului de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlarea mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. (2) c.pen. obligă inculpata să execute următoarele obligaţii pe durata termenului de supraveghere: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probaţiune Constanţa sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

 
În temeiul art. 93 alin. (3) c.pen. obligă inculpata să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile la Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol sau la Primăria/Consiliul Local Techirghiol.
 
În temeiul art. 91 alin. (4) c.pen. atrage atenţia inculpatei asupra conduitei sale viitoare. Pune în vedere inculpatei dispoziţiile art. 96–97 c.pen. privind consecinţele la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
 
În temeiul art. 326 alin. (1) c.pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) c.proc.pen. condamnă inculpata V. M.(.....) la pedeapsa de 2.700 lei amendă, corespunzătoare a 180 zile-amendă în cuantum de 15 lei/zi-amendă, pentru săvârşirea la data de 23.09.2021 a infracţiunii de fals în declaraţii.
 
În temeiul art. 63 alin. (1) c.pen. atrage atenţia inculpatei că în cazul neexecutării cu rea-credinţă a pedepsei amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile de închisoare. În temeiul art. 326 alin. (1) c.pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) c.proc.pen. condamnă inculpata T. C. (....) la pedeapsa de 2.700 lei amendă, corespunzătoare a 180 zile-amendă în cuantum de 15 lei/zi-amendă, pentru săvârşirea la data de 23.09.2021 a infracţiunii de fals în declaraţii. În temeiul art. 63 alin. (1) c.pen. atrage atenţia inculpatei că în cazul neexecutării cu rea-credinţă a pedepsei amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile de închisoare.
 
În temeiul art. 326 alin. (1) c.pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) c.proc.pen. condamnă inculpata O. E. (....) la pedeapsa de 2.700 lei amendă, corespunzătoare a 180 zile-amendă în cuantum de 15 lei/zi-amendă, pentru săvârşirea la data de 24.09.2021 a infracţiunii de fals în declaraţii.
 
În temeiul art. 63 alin. (1) c.pen. atrage atenţia inculpatei că în cazul neexecutării cu rea-credinţă a pedepsei amenzii, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile de închisoare.
 
În temeiul art. 25 alin. (3) c.proc.pen. desfiinţează înscrisurile falsificate, după cum urmează: - Certificat de calitate de moştenitor nr. 112 din 24.09.2021 emis de Societatea Profesională Notarială B., îndreptat prin Încheierea de rectificare nr. 44 din 20.10.2021; - declaraţia inculpatei L. F. autentificată sub nr. 1521 din 23.09.2021 la Societatea Profesională Notarială B.; - declaraţia olografă a inculpatei V. M. din data de 23.09.2021; - declaraţia olografă a inculpatei T. C. din data de 23.09.2021; - declaraţia olografă a inculpatei O. E. din data de 24.09.2021.
 
În temeiul art. 580 alin. (5) c.proc.pen. dispune comunicarea prezentei sentinţe către Societatea Profesională Notarială Badea (....) în vederea efectuării cuvenitelor menţiuni în evidenţele succesorale notariale. În temeiul art. 274 alin. (1) c.proc.pen. obligă inculpatele L. F., V. M., T.C. şi O. E. să plătească fiecare câte 500 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cuantum total de 2.000 lei, din care 150 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate pe parcursul urmăririi penale.
 
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia inculpatelor, a persoanei vătămate şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 29 iulie 2024. Preşedinte,
Document: Hotarâre  957/2024  29.07.2024

 
Soluția a fost contestată de către inculpata L.F., fapt pentru care cauza va fi soluționată la Curtea de Apel Constanța.
Instanța a stabilit ca la începutul lunii noiembrie să analizeze apelul formulat de aceasta.
 
Oricare va fi decizia, va rămâne definitivă!
 

 
Ce acuzații revin în sarcina inculpatelor
 
În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în sarcina inculpatei L.F. că  la data de 23.09.2021, în faţa notarului public (...) a procedat la declararea necorespunzătoare a adevărului , declarând ca din căsătoria mamei sale defuncte cu numitul (...) nu au rezultat copii, iar din căsătoria cu tatăl său nu au rezultat alţi copii naturali sau înfiaţi, vii sau decedaţi, în condiţiile în care, în realitate, aceasta mai avea un frate, acesta având calitatea de succesibil .
 
La data de 23.09.2021, inculpata a determinat notarul public (...) să ateste un fapt necorespunzător adevărului, în sensul că aceasta este singura moştenitoare a defunctei (...), prin falsificarea Certificatului de Calitate de moştenitor nr.xxx din 24 septembrie 2021, fără vinovăţia prevăzută de lege.
 
S-a mai reţinut în sarcina inculpatei L.F. că la datele de 23.09.2021, respectiv 24.09.2021  le-a determinat pe inculpatele V.M. , T.C. şi O.E. să dea declaraţii necorespunzătoare cu adevărul în faţa notarului public (...), în sensul că defuncta (...) nu mai are alţi descendenţi şi aceasta este singura moştenitoare a defunctei.
 
În sarcina inculpatei V.M. s-a reţinut că la data de 23.09.2021 a dat o declaraţie  necorespunzătoare cu adevărul în faţa notarului public, în sensul că defuncta nu mai are alţi descendenţi şi inculpata L.F. este singura moştenitoare a acesteia.

În sarcina inculpatei T.C. s-a reţinut că la data de 23.09.2021 a dat o declaraţie  necorespunzătoare cu adevărul în faţa notarului public, în sensul că defuncta nu mai are alţi descendenţi şi inculpata L.F. este singura moştenitoare a acesteia.
 
În sarcina inculpatei O.E. s-a reţinut că la data de 24.09.2021 a dat o declaraţie  necorespunzătoare cu adevărul în faţa notarului public, în sensul că defuncta nu mai are alţi descendenţi şi inculpata L.F. este singura moştenitoare a acesteia.

Sursa text: Rejust.ro
 
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Citește și
O bătaie între frați, pe o moștenire, arbitrată la Curtea de Apel Constanța! Femeia acuză că a fost lovită cu un cuier
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii