Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:27 28 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Horoscop pentru săptămâna 28 iulie - 03 august 2025. Se anunță o perioadă importantă în plan profesional pentru una dintre zodii

ro

28 Jul, 2025 09:13 358 Marime text
Berbec

Traversăm o perioadă foarte importantă, deoarece se închid cicluri de viață și se deschid cu totul altele, în mod special în relațiile cu ceilalți. Evenimentele și relațiile în care ești implicat, chiar dacă sunt neplăcute, au rolul de a te transforma, de a te ajuta să-ți pui viața pe un alt făgaș, de a-ți remodela mentalitatea și sistemul valorilor morale și spirituale. Este bine să te gândești serios la tine și la planurile tale. Fluctuații financiare.

Taur

Pentru segmentul profesional, săptămâna este provocatoare în sensul că se conturează schimbări importante. Cumva se închide o etapă și se deschide o alta, dar pe cu totul alte baze. Munca și implicațiile ei le vei privi și trata diferit de acum încolo. Sănătatea este un alt capitol evidențiat prin informațiile primite sau prin dialogurile avute cu specialiști. Discuții și activități comune cu partenerul de viață sau colaboratorii din segmentul profesional.

Gemeni

Săptămâna debutează cu aspecte privitoare la relațiile sentimentale. Este vremea schimbărilor legate de felul în care privești și tratezi iubirea și implicațiile ei. Detașează-te de trecut, privește obiectiv la situațiile în care ești implicat și decide în consecință. Este clar însă că lucrurile nu vor mai continua în plan amoros ca până acum. Prudență în privința sănătății, deoarece se pot evidenția afecțiuni mai vechi și mai noi. Tumult în relațiile parteneriale. 

Rac

Săptămâna evidențiază planul domestic și relațiile cu membrii familiei. Se conturează schimbări majore în casă și privitor la bunuri patrimoniale, deținute în comun cu membrii familiei și neamurile. Se închide o etapă, se deschide o alta. Este bine să te implici serios în treburile casei și în dialogurile cu ceilalți, pentru că sunt posibile rezolvări, ameliorări ale situației familiale și patrimoniale. Planuri domestice de anvergură cu efecte pe termen lung. Discuții și acțiuni comune cu cei dragi.


Leu

Multe discuții și întâlniri cu persoanele din anturajul apropiat se conturează în această săptămână. Informațiile vehiculate în preajma ta vor duce la schimbarea mentalității și a sistemului de valori morale după care te ghidezi în viață. Discuții memorabile, întâlniri cu oameni remarcabili care vor lăsa o amprentă emoțională puternică asupra ta. Pe 31 Iulie și pe 01 August va trebui să te ocupi de treburi gospodărești și de relațiile cu membrii familiei. 

Fecioara

Accentul săptămânii este pe segmentul financiar, secțiunea venituri obținute dintr-un loc de muncă. Se închide o etapă, fie prin rezolvarea unor datorii vechi pe care unii le aveau la tine, fie se modifică ceva din ambientul muncii și astfel și salarizarea ta va fi cu totul alta de acum încolo. Evită planurile de investiții și a acumula datorii! În umbră există încă conflicte mocnite, ce duc la modificări serioase în plan profesional. Renunță la relațiile și situațiile stagnante.


Balanta

O săptămână foarte importantă pentru tine, deoarece contextul astral te predispune la schimbări interioare majore și definitive. Personalitatea ta se va face remarcată prin reacțiile personale și prin ceea ce vei spune. Este bine să-ți rezervi momente numai pentru a discuta cu tine însuți și pentru a creiona planuri de viitor. Recapitulează cele petrecute în ultimele luni și vezi ce anume produce o rezonanță deosebită în sufletul tău.

Scorpion

Prima parte a săptămânii te predispune la izolare și la meditații interioare. Este o perioadă favorabilă pentru a analiza profund relațiile și situațiile în care te afli. Foarte ușor poți depista punctele tari și pe cele mai puțin. Totul pare provocator la prima vedere, însă dacă ai să te liniștești și dacă ai să-ți dezvolți încrederea în tine însăți, vei înțelege totul corect. Sănătatea este vulnerabilă, bine fiind să te ocupi numai de treburi ușoare.

Sagetator

O săptămână importantă la capitolul prieteni și protectori din segmentul socio-profesional. Vei avea ocazia să înțelegi adevăratele intenții ale unora și de aici vei lua o serie de decizii privitor la unele relații. Renunță fără echivoc la cei care îți obstrucționează progresul. Mărul discordiei îl reprezintă banii, bunurile și activitățile comune cu personale din anturajul menționat. A doua parte a săptămânii evidențiază probleme legate de sănătate, dar și forfotă la serviciu.

Capricorn

Importantă perioadă în plan profesional, deoarece se finalizează o etapă în această săptămână. Este posibil ca de la plata sau avantajele pe care le-ai obținut până acum în urma eforturilor depuse în câmpul muncii, să decizi retragerea ta dintr-o funcție de conducere sau renunțarea la unele sarcini care te obosesc prea mult. Există și varianta ca prin schimbarea unor șefi sau a condițiilor de muncă, să primești îndatoriri noi, care mai departe să te propulseze pe o scară ierarhică superioară.

Varsator

Procesele mentale sunt foarte active în această săptămână. Este vremea reconfigurării sistemului de valori morale si spirituale și, vrei nu vrei, îți vei schimba filozofia de viață. Gândurile vin în avalanșă, alții te provoacă la dialoguri deosebite, iar ție îți poate fi dificil să ții pasul cu toate acestea. Este bine să nu forțezi nota și să selectezi atent informațiile care vin spre tine. Relațiile cu străinătatea vor lua turnuri neașteptate, astfel că o călătorie se poate amâna.

Pesti

Săptămâna debutează cu aspecte financiare comune cu partenerul de viață, rudele sau colaboratorii. Se finalizează o etapă de folosire și administrare în comun a unor bunuri, moșteniri sau se rezolvă datorii vechi. Pot intra în discuție și partajele în cazul unei separări sau al unui divorț. Prudență, răbdare, discernământ! Este vremea să adopți un alt sistem al valorilor morale și spirituale, mai ales în ceea ce privește munca, activitatea profesională și stilul de viață.

Articol preluat de pe astrocafe.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii