Ion Iliescu, internat la Terapie Intensivă Starea de sănătate este staționară, dar cu semne de slăbiciune accentuată
Ion Iliescu, internat la Terapie Intensivă: Starea de sănătate este staționară, dar cu semne de slăbiciune

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, este internat în continuare în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, în secția de terapie intensivă, potrivit unui buletin de informare medicală transmis de unitatea sanitară.
Conform comunicatului, starea generală a pacientului a avut o evoluție relativ staționară, însă în ultimele zile s-a constatat o tendință de somnolență și o slăbiciune marcată, pe fondul progresiei bolii. Medicii precizează că Ion Iliescu este stabil din punct de vedere cardiovascular, dar necesită asistență respiratorie pentru o ventilație eficientă.
Fostul șef al statului beneficiază de îngrijiri medicale permanente, sub supravegherea unei echipe medicale multidisciplinare.
Spitalul a anunțat că va reveni cu noi informații despre starea pacientului ori de câte ori situația o va impune.
Reprezentanții unității medicale au mulțumit publicului pentru înțelegere și sprijin.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp