Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:18 28 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Patru persoane, printre care doi copii de 6 și 11 ani, rănite într-un accident în județul ialomița

ro

28 Jul, 2025 10:05 358 Marime text
Foto: ISu IalomițaUn accident rutier în urma căruia 4 persoane au ajuns la spital a avut loc în această dimineață pe E 85 în județul Ialomița. 
 
Potrivit ISU Ialomița, în această dimineață, în jurul orei 08:20, Detașamentul de pompieri Urziceni a intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unui accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme, eveniment ce a avut loc între localitățile Movilița și Coșereni.

Au fost alocate o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora au acționat și trei echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița, dar și elicopterul SMURD București.
În urma impactului 8 persoane (6 adulți și doi minori cu vârste de 11, respectiv 6 ani) conștiente și cooperante au primit îngrijiri medicale la fața locului. Ulterior, doi adulți și copiii au fost preluați și transportați la unități spitalicești din municipiul București, pentru investigații suplimentare de specialitate“ - au mai precizat reprezentanții ISU Ialomița. 

                                 
Citește și: 

Zece persoane implicate într-un accident rutier pe Autostrada A2 București-Constanța! Traficul în zonă, blocat pe sensul către Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii