Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:46 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul, invins in Giulesti

ro

09 Mar, 2009 02:38 1074 Marime text

rapid-farul.jpgIon Marin: „Tinerii noştri jucători trebuie să crească, au arătat că pot şi ăsta este cel mai important lucru"

După ce a debutat cu o victorie în primul meci din retur, Farul nu a reuşit să provoace surpriza în Giuleşti, fiind învins la limită de Rapid, scor 1-0, prin golul lui Fernandez, din minutul 77.

Prima mare ocazie a partidei a aparţinut „rechinilor", lovitura liberă a lui Măţel fiind respinsă cu greu, în corner, de Andrade. Rapidul preia frâiele jocului, iar Spadacio îl pune la încercare de două ori pe Curcă, prin şuturi puternice pe spaţiul porţii. Jocul trenează, ultima ocazie a primei reprize aparţinând tot rapidiştilor, prin Bozovic, muntenegreanul şutând peste poarta lăsată goală de Curcă, ieşit în întâmpinarea lui Djalovic. Până la reluarea jocului, Rapidul rămâne în zece jucători, arbitrul Robert Dumitru arătându-i cartonaşul roşu lui Marius Constantin, după ce jucătorul giuleştean l-a ameninţat pe centralul întâlnirii în drumul spre vestiare. Revenirea de la cabine nu a adus nimic nou în jocul celor două formaţii, care nu reuşesc să-şi creeze faze de poartă. Astfel, după o primă jumătate de repriză plictisitoare, gazdele încep să domine şi pun în pericol poarta apărată de Curcă, prin ocaziile lui Djalovic şi Bozovic. Ion Marin forţează atacul în minutul 70, înlocuindu-l pe Voiculeţ cu Dragan Gosic. Însă, după numai şapte minute, Rapid deschide scorul. Grigorie execută foarte bine o lovitură de colţ, Maftei prelungeşte balonul cu capul, iar Fernandes înscrie de la o distanţă de doi metri. Farul se aruncă spre poarta lui Andrade şi este foarte aproape să egaleze în ultimele minute ale jocului, când, după o centrare a lui Rusmir, Denis Alibec trimite un şut din marginea careului mic, mingea trecând razant cu poarta. La final, Rapid se impune cu scorul de 1-0 şi urcă, momentan, pe locul 4, la cinci puncte de liderul Dinamo. În schimb, Farul coboară un loc în clasamentul Ligii I şi se află pe poziţia a 13-a, cu 22 de puncte, la egalitate cu Gloria Bistriţa. Tehnicianul formaţiei Farul Constanţa, Ion Marin, a declarat că echipa sa ar fi meritat un egal după acest joc, chiar dacă în repriza secundă a avut o scădere în joc, moment în care a primit şi golul. „Maniera în care am jucat, mai ales în prima repriză, mă duce cu gândul la un rezultat de egalitate. Din păcate, partea a doua a fost timidă pentru noi, cu o revenire în ultimele minute de joc. Tinerii noştri jucători trebuie să crească, au arătat că pot şi ăsta rămâne cel mai important lucru. Îmi pare rău că am făcut pasul înapoi în prima repriză, dar Rapid este oricum o echipa valoroasă şi are jucători foarte buni. În proporţie de 60-70% am trecut testul de maturitate, dacă treceam de Rapid, era sută la sută. Atacul a rămas dator", a spus Ion Marin. Următoarea partidă a „rechinilor" va avea loc duminică, 15 martie, pe teren propriu, cu Universitatea Craiova.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii