Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:02 18 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Exclusi din Austria din cauza gripei porcine

ro

03 Aug, 2009 00:48 1056 Marime text
cap_2.jpgBritanicii nu au fost primiţi la turneul desfăşurat la Linz, după ce în urmă cu două săptămâni, la o competiţie disputată în Anglia, trei jucători francezi au fost internaţi cu virusul A(H1N1)

Naţionala de fotbal pe plajă a Angliei, prezentă în aceste zile la turneul internaţional de fotbal pe plajă din Mamaia, a fost exclusă, în urmă cu o săptămână, de la un turneu organizat la Linz, Austria, pe motiv că unii jucători ar fi suspecţi de gripă porcină, potrivit site-ul austriantimes.at.

Conform aceleiaşi surse, organizatorul turneului, Gustav Stieglitz, a declarat că decizia a fost luată după ce, la un turneu desfăşurat chiar în Marea Britanie, în urmă cu două săptămâni, trei jucători de la selecţionata Franţei au fost internaţi cu gripă porcină. „Am auzit că unii jucători au contactat virusul gripei porcine la turneul din Marea Britanie şi am luat această decizie pentru că naţionala Angliei a participat acolo. Trei jucători ai echipei Franţei au fost internaţi pe motiv că ar fi contactat acest virus. De asemenea, doi fotbalişti elveţieni sunt sub supraveghere după ce au prezentat simptome ale gripei porcine", a declarat oficialul austriac pentru austriantimes.at. Organizatorii au spus că gripa porcină a atins, în mod clar, nivelul de epidemie în Marea Britanie, pe când în Austria au fost înregistrate mai puţin de 100 de cazuri. „În fiecare zi apar noi date potrivit cărora epidemia a scăpat de sub control în Marea Britanie - se pare că sunt în jur de 100.000 de cazuri deja. Nu putem să acceptăm riscul de a transmite virusul şi celorlalţi participanţi la campionat", a motivat şeful echipe de organizatori, Gustav Stieglitz. Atunci, oficialii formaţiei britanice s-au apărat declarând că le-a fost interzisă participarea din cauză că reprezentau o ameninţare pentru câştigarea titlului. În plus, aceştia au mai contestat faptul că echipa lor a fost înlocuită cu cea a Ungariei, cotată cea mai slabă din competiţie. Organizatorii turneului de la Mamaia confirmă că englezii au disputat ultimul turneu chiar la ei acasă, susţinând însă că nu s-au înregistrat alte probleme după acea competiţie.

fotbalpeplaja1.jpgŞi-au împărţit victoriile

În altă ordine de idei, selecţionatele Angliei şi României au disputat două partide la turneul de la Mamaia. Înainte de disputarea primului meci de vineri, a fost ţinut un moment de reculegere în memoria lui Sir Bobby Robson, care a decedat vineri, la vârsta de 76 de ani. Naţionala tricoloră a deschis scorul prin Marian Măciucă, englezii reuşind să înscrie golurile victoriei abia în partea a doua, prin Black, Funnell şi Rodriguez. Sâmbătă, în schimb, România şi-a luat revanşa în faţa selecţionatei Albionului. Tricolorii au condus ostilităţile pe tot parcursul întâlnirii, având, la un moment dat, un avantaj de trei goluri, scor 5-2. Britanicii au egalat repede şi meciul a ajuns la loviturile de departajare, unde românii s-au impus cu 1-0. Aseară, turneul din Mamaia s-a încheiat cu partida România - Moldova.

{mos_ri:AH1N1,Austria}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii