Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:53 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CVM Tomis joaca din nou cu polonezii

ro

20 Feb, 2009 02:36 858 Marime text

volei_CVM_Tomis.jpgDupă ce în sezonul trecut al Cupei CEV a fost eliminată de Domex (Polonia), campioana României va întâlni, în semifinalele Cupei Challenge, o altă formaţie din această ţară

Echipa masculină de volei, CVM Tomis Constanţa, s-a calificat, miercuri, în Final Four-ul Cupei Challenge, după ce a învins, în deplasare, pe Metallurg Zhlobin (Belarus), cu scorul de 3-1, în manşa secundă a sferturilor de finală.

Campioana României a obţinut, miercuri seară, cea mai mare performanţă din istoria clubului, după ce a acces printre primele patru echipe din GM Capital Challenge Cup. După ce în tur, la Constanţa, Club Volei Municipal Tomis s-a impus cu scorul de 3-1, împotriva bieloruşilor de la Metallurg Zhlobin, formaţia de pe litoral avea nevoie de două seturi în manşa secundă pentru a pătrunde în Final Four-ul competiţiei europene. Conştienţi de importanţa partidei, voleibaliştii constănţeni au început în forţă primul set al jocului, pe care l-au adjudecat cu scorul de 25-21. Bieloruşii au o singură tresărire în setul secund, pe care îl câştigă cu 25-22. Nimic nu i-a mai putut opri, însă, pe voleibaliştii pregătiţi de Stelio de Rocco în parţialul al treilea. Astfel, după un debut echilibrat de set, Tomis a apăsat pe acceleraţie la mijlocul parţialului, când s-a desprins pe tabelă la patru puncte diferenţă, scor 16-12. Până la final, Club Volei Municipal a păstrat un avantaj constant şi şi-au asigurat calificarea la punctul făcut la atacul lui Steve Brinkman, care a închis setul la 25-18. „Mulţumesc suporterilor care ne-au încurajat în această seară, au fost fantastici. Sunt mândru de jucătorii care au intrat astăzi pe teren. Am realizat această performanţă extraordinară pentru Constanţa, pentru suporteri", a declarat, după partidă, antrenorul echipei, Stelio de Rocco. La fel de fericit a fost şi căpitanul echipei, Radu Began: „Ne doream de mult timp să realizăm această performanţă unică în istoria clubului. În sfârşit, s-a întâmplat, după ce am irosit o dată această şansă. Am dovedit că am meritat să ajungem aici".

Sisley Treviso dezamăgeşte acasă

Cea mai mare surpriză a sferturilor de finală ale Cupei Challenge s-a petrecut la Treviso, unde cvatrupla câştigătoare a Cupei Campionilor, Sislez, a fost eliminată de formaţia poloneză Jastrzebski Wegiel. Victorioasă în partida tur din Polonia, cu scorul de 3-2 (19-25, 25-22, 15-25, 25-18, 15-10), formaţia italiană a cedat surprinzător, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (24-26, 25-19, 25-22, 25-19). Astfel că adversara campioanei României în semifinalele turneului final va fi gruparea poloneză. Jastrzebski Wegiel a fost eliminată după două înfrângeri (scor 2-3 şi 1-3) cu Olimpiacos Pireu, în şaisprezecimile Cupei CEV, şi a dat marea lovitură în Cupa Challenge. Anul trecut, Jastrzebski a participat în Liga Campionilor. Final Four-ul Challenge Cup va avea loc în zilele de 21 şi 22 martie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii