Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:19 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce s-a ales din parteneriatul lui Căpăţînă cu spitale celebre

ro

22 Mar, 2011 02:17 4235 Marime text

cap_5.jpgParteneriatul SCJU Constanţa cu trei spitale din Bucureşti - Fundeni, Floreasca şi Colentina - a intrat la apă

Acordul pe care managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Dănuţ Căpăţînă, l-a încheiat anul trecut cu trei spitale din Bucureşti - Fundeni, Floreasca şi Colentina - a intrat în stand by. Medicii care urmau să vină la malul mării în cadrul acestui schimb de experienţă nu au mai ajuns, iar managerul Dănuţ Căpăţînă promite un alt parteneriat, de data asta cu Republica Moldova.

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Dănuţ Căpăţînă, susţine că şeful secţiei de Ortopedie şi Traumatologie, prof. dr. Vasile Lupescu, va avea un înlocuitor în momentul când va fi organizat concursul pentru ocuparea acestei funcţii. Doar că managerul celei mai mari unităţi spitaliceşti nu ne-a putut comunica când va fi organizat concursul pentru funcţia de şef al secţiei de Ortopedie şi Traumatologie, ţinând cont de faptul că vârsta profesorului Lupescu, de 72 de ani, nu permite, conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în sistemul sanitar, să ocupe o funcţie de conducere. Reamintim că Dănuţ Căpăţînă intenţiona să-l înlocuiască pe doctorul Vasile Lupescu cu Alexandru-Octavian Şerban, medic primar ortoped la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Capitală şi angajat al spitalului privat Euroclinic. Alexandru-Octavian Şerban a refuzat postul de la Constanţa, după ce presa locală a dezvăluit că acesta este inculpat în dosarul retrocedărilor pentru complicitate la infracţiuni asimilate şi în legătură directă cu infracţiuni de corupţie, alături de primarul Radu Mazăre şi de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu, care administrează SCJU. Alexandru-Octavian Şerban este implicat în afaceri imobiliare în care intră, frecvent, şi Georgiana Andreea Şerban. Cei doi apar în mai toate tranzacţiile cu terenuri, în special cu cele retrocedate controversatei Laura Mariana Leşe.

Vasile Lupescu, înlocuit cu Dan Scăunaş de la Spitalul Floreasca?

Surse din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă susţin că fotoliul de şef al secţiei de Ortopedie şi Traumatologie ar putea fi ocupat de Dan Scăunaş, medic primar ortopedie şi traumatologie din cadrul Clinicii de Ortopedie şi Traumatologie I a Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca. Directorul SCJU Constanţa, Dănuţ Căpătână, a declarat că Dan Scăunaş este consilierul medical al preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu, informaţie confirmată şi de purtătorul de cuvânt al CCJ, Cristian Moldovanu. În ceea ce priveşte zvonurile potrivit cărora Marta Budu, şefa Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară, va fi schimbată din funcţia pe care o ocupă, Dănuţ Căpăţînă a precizat că „nu este adevărat". „Pe 15 aprilie va avea loc examenul pentru ocuparea funcţiei de şef al Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară, la care poate participa orice medic", a menţionat Dănuţ Căpăţînă.

Căpăţînă vrea să aducă circa zece medici de peste Prut

Dacă protocolul de colaborare cu cele trei spitale din Bucureşti, deocamdată, nu s-a concretizat, managerul SCJU Constanţa, Dănuţ Căpăţînă, are de gând să aducă circa zece medici de peste Prut. „În Republica Moldova sunt foarte mulţi medici buni. Vrem să invităm specialişti din Republica Moldova pentru secţiile deficitare, respectiv Neonatologie şi Anestezie şi Terapie Intensivă. Sper să aducem câte cinci specialişti pentru fiecare secţie", a declarat Dănuţ Căpăţînă. Mai mult, săptămâna trecută, o delegaţie de medici, în frunte cu directorul Spitalului Republican din Chişinău, a fost la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Delegaţia de peste Prut a vizitat Clinica de Chirurgie Cardiovasculară, care este una dintre cele mai moderne din sud-estul Europei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii