Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:27 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aglomeratie si imbranceli la vizarea legitimatiilor RATC Dumitru Coiciu - „Suntem singura regie din tara unde este balamuc"

ro

29 Jun, 2010 03:13 1822 Marime text
cap_2.jpgCei aproximativ 5.500 de beneficiari ai Decretului Lege 118/1990 privind persoanele persecutate şi ai Legii nr. 189/2000 au început de ieri să-şi ridice, de la sediul Regiei Autonome de Transport în Comun, legitimaţiile de călătorie gratuite. Numai că acţiunea a debutat, aşa cum se întâmplă pe meleagurile noastre, cu aglomeraţie mare şi cu bătrâni care nu mai aveau răbdare să le vină rândul. Iar, într-un final, tot ei s-au declarat nemulţumiţi că autorităţile îi pun pe drumuri.

De mai multe zile, în autobuzele RATC este postat un afiş care anunţă pe toţi beneficiarii celor două legi, de pe raza judeţului Constanţa, că începând cu data de 28 iunie, Regia eliberează noile legitimaţii de transport gratuit, zilnic între orele 8.00 - 15.00.

ratc_-_dumitru_coiciu.jpgAdunaţi încă de la primele ore ale dimineţii, bătrânii s-au îmbulzit ieri la sediul Regiei chiar dacă reprezentanţii conducerii i-au asigurat pe toţi cei vizaţi de cele două legi că îşi vor primi legitimaţiile. Mai mult, directorul RATC, Dumitru Coiciu, le-a spus acestora că legitimaţiile se pot elibera până la data de 31 iulie, cu alte cuvinte, nu este nicio grabă. Însă cei mai vârstnici dintre constănţeni nu au avut răbdare prea multă şi ieri, la prima oră, s-au aliniat, în stilul lor caracteristic dezordonat, nerăbdători să-şi ridice actele.

Pentru a preîntâmpina eventualele probleme, dat fiind faptul că în curtea RATC-ului era foarte cald, iar în interiorul bazei acoperite se intra în grupuri, conducerea RATC le-a adus bătrânilor mai multe bănci, dar şi un autobuz, parcat la umbră, unde să se adăpostească.

„Le vizăm legitimaţiile din şase în şase luni. Casa de Pensii ne punea să facem treaba asta lunar. Noi le-am spus că e mai simplu să vizăm legitimaţiile mai rar, să evităm situaţiile de acest gen. Suntem singura Regie din ţară unde se face balamucul asta. Casa de Pensii are să ne dea 42 de miliarde, datorie ce curge din octombrie, până azi", ne-a declarat directorul RATC, Dumitru Coiciu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii