Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:41 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PUR demareaza strangerea de semnaturi pentru votul uninominal

ro

07 Mar, 2005 00:00 528 Marime text
PUR declanseaza astazi, o campanie nationala de strangere de semnaturi pentru sustinerea proiectului legislativ privind introducerea votului uninominal.Presedintele organizatiei judetene, deputatul Andrian Mihei sustine ca, la acest proces vor participa toate filialele din tara pentru a strange cel putin 100.000 de semnaturi.La sediile organizatiilor locale se vor organiza centre pentru strangere de semnaturi, iar in marile orase, membrii partidului vor chestiona cetatenii si in puncte volante, care se vor organiza pe cele mai importante artere de circulatie.Cetatenilor li se va cere sa-si depuna semnaturile pe doua tabele. Prima semnatura va fi data in sprijinul introducerii votului uninominal, in timp ce a doua va confirma adeziunea pentru organizarea unui referendum national pe aceasta tema.Daca umanistii vor reusi sa stranga cele 100.000 de semnaturi, ii vor cere presedintelui Traian Basescu ca, prin intermediul parlamentului, sa genereze organizarea acestui referendum national privind introducerea votului uninominal.In conformitate cu prevederile constitutionale, semnaturile trebuie sa provina dintr-un sfert din judetele tarii, iar din fiecare judet trebuie contabilizate minim 5000 de semnaturi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii