Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:47 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mama preşedintelui Traian Băsescu va fi înmormântată astăzi (galerie foto)

ro

06 Oct, 2010 02:29 1539 Marime text
inmormantare_mama_lui_Basescu.jpgElena Băsescu, mama preşedintelui Traian Băsescu, va fi înmormântată astăzi, la ora 10.00, la Cimitirul Central din Constanţa, lângă soţul său, decedat în 2002.

După ce pe tot parcursul nopţii de luni spre marţi sicriul cu trupul neînsufleţit al Elenei Băsescu a rămas în apartamentul din Km 4-5, în cursul dimineţii de ieri, sicriul a fost dus la biserica Sfântul Nicolae, cunoscută ca şi Catedrala Marinarilor, unde doi preoţi au săvârşit o slujbă religioasă pentru sufletul defunctei. Slujba a fost una intimă la care au participat doar cei doi copii ai Elenei Băsescu, Traian şi Mircea, alături de soţiile lor, Maria, respectiv Doiniţa. După slujbă, mai mulţi apropiaţi ai Elenei Băsescu au venit să-i aducă un ultim omagiu şi multe flori. În cursul serii, preoţii au oficiat o slujbă la care au participat şi cele două fiice ale preşedintelui Traian Băsescu, Elena şi Ioana. Mai multe instituţii constănţene au depus coroane de flori: Camera de Comerţ, Industrie şi Navigaţie Constanţa, Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Primăria Constanţa, Prefectura Constanţa, Organizaţia municipală a PDL Constanţa, organizaţia judeţeană a PDL Constanţa şi Inspectoratul de Stat în Construcţii Constanţa.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii