Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:22 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Luptă crâncenă pentru localele din 2012 Nicuşor nu a trecut peste înfrângerea de la Adamclisi

ro

08 Sep, 2010 03:04 1229 Marime text
nicusor2.jpgNicuşor Constantinescu, prim-vicepreşedinte al PSD Constanţa, a avut sarcina, la Conferinţa Judeţeană a filialei de aseară, de a prezenta raportul de activitate al organizaţiei. Preşedintele Consiliului Judeţean nu a pierdut ocazia de a ataca guvernul, în numele principiilor autonomiei locale.

Deşi pe o parte vrea ca bălţile, lacurile şi terenurile împăduribile din judeţ să treacă la Consiliul Judeţean Constanţa, pe de alta Nicuşor Constantinescu a atacat virulent Guvernul Boc acuzând că pune în pericol autonomia locală. „Niciodată nu a trecut România prin vremuri tulburi ca acum. Acuma nu mai recunoaşte nimeni că a votat cu Băsescu şi PDL - această hidră mafiotă care a sărăcit România", şi-a început discursul şeful CJC. Preşedintele instituţiei judeţene a învinuit actuala guvernare de „apocalipsa sistemului sanitar", precum şi de faptul că „România este într-o direcţie eronată". „S-ar putea să fie nevoie să ieşim în stradă, cum zice Radu Mazăre, ca să fie respectate principiile autonomiei locale", a declarat Nicuşor Constantinescu, după care s-a văitat că nu ştie ce să mai răspundă primarilor când îl întreabă de fonduri.

Şeful CJC nu a trecut peste înfrângerea suferită de PSD la Adamclisi, unde, la alegerile pentru postul de primar a câştigat detaşat candidatul PDL, în faţa candidatului PSD. Constantinescu a mers până la a acuza Guvernul de implicare în alegerile de la Adamclisi. „Trebuie să ne mobilizăm, că nu e vorba despre o campanie democratică. Au aruncat cu miliarde la Albeşti, pardon, Adamclisi (n.r. Albeşti este una dintre comunele judeţului conduse de primar PDL, văduvite de sprijin financiar din partea CJC). Au zis: «Câte voturi trebuie? Şapte sute? Ia de-aici!»", a afirmat el. Şeful CJC, prim-vicepreşedinte al PSD Constanţa, a adăugat în acest context, că pentru localele din 2012 trebuie depuse eforturi deosebite. „Alegerile locale din 2012 sunt cruciale, trebuie să ne batem în fiecare zi", a subliniat Constantinescu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii