Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:47 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Festivalul Mamaia, amenintat de bidinele

ro

01 Jul, 2009 02:18 3857 Marime text
cap_2.jpgPotrivit unor hotărâri ale Consiliului Judeţean Constanţa, festivalul naţional de muzică uşoară se va desfăşura pe scena Teatrului Soveja # Conform unui anunţ publicat în SEAP, acelaşi teatru urmează să intre în reparaţii capitale

Concurenţii Festivalului Mamaia de anul acesta riscă să cânte printre schele şi roabe cu mortar, dacă este să ne luăm după ultimele decizii ale Consiliului Judeţean Constanţa privind locul de desfăşurare al competiţiei.

Se pare că instituţia judeţeană are gânduri mari cu Teatrul de Vară Soveja, de vreme ce vrea să reactiveze această scenă, rămasă într-un con de umbră în ultimii ani. Se înţelege de ce Teatrul de Vară Soveja nu a mai găzduit spectacole de talia celor organizate la Teatrul de Vară din Mamaia. Decorul dezolant şi instalaţiile dezafectate au făcut ca această clădire să nu mai fie luată în calcul de autorităţi pentru organizarea unor evenimente de anvergură. Aşadar, venise vremea pentru o schimbare. Anul acesta, conducerea Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) şi-a luat inima în dinţi şi a decis că este nevoie să aloce bani pentru renovarea Teatrului de Vară Soveja. Totuşi, din dorinţa de a face prea multe cu acest teatru, uitat ani de zile, cei de la şefia instituţiei judeţene au produs o încurcătură, care, sperăm, se va soluţiona până la începerea Festivalului Mamaia.

Despre ce este vorba: în şedinţa din 23 februarie 2009, consilierii judeţeni au aprobat Hotărârea Consiliului Judeţean Constanţa nr. 40 privind organizarea şi desfăşurarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia 2009, hotărâre în care se precizează că evenimentul va avea loc pe scena Teatrului de Vară Soveja. Aşadar, renovarea şi spectacolul se cam bat cap în cap, zicem noi. Asta dacă nu cumva se vrea organizarea, în premieră, a unui festival printre mormane de moloz.

Reparaţii de 11,5 miliarde de lei vechi

Aşa cum spuneam, CJC se apucă de renovarea Teatrului Soveja. Potrivit anunţului publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), vineri se încheie termenul de depunere a ofertelor. Autoritatea contractantă nu este CJC în mod direct, ci SC Domeniul Public şi Privat Judeţean SRL - societate constituită prin votul majorităţii consilierilor în 2004 şi aflată în subordinea CJC.

Practic, SRL-ul organizează licitaţia, iar CJC vine cu banii. Iar banii nu sunt deloc de neglijat. Pentru lucrări de reabilitare şi modernizare a Teatrului de Vară Soveja, aşa cum specifică obiectul contractului, SRL-ul CJC este dispus să ofere 979,891.25 lei fără TVA, adică peste 11,5 miliarde de lei vechi. Deschiderea ofertelor va avea loc tot pe 3 iulie, la ora 11.30, la sediul SC DPPJ, de pe Aleea Magnoliei. Cu un mic calcul, oricine îşi poate da seama de încurcătura pe care riscă să o creeze această licitaţie întârziată pentru renovarea Teatrului Soveja.

domeniu.jpgTeatrul, dat gata în 30 de zile

Având în vedere faptul că, potrivit HCJC nr. 40, Festivalul Mamaia se va desfăşura la Teatrul de Vară Soveja, în perioada 17 - 23 august, constatăm că firmei ce va câştiga licitaţia nu-i rămâne decât să execute reparaţiile într-o lună. Trebuie precizat că şi Festivalul Naţional al Cântecului şi Dansului Popular Românesc se va desfăşura pe aceeaşi scenă, însă după Festivalul Mamaia, mai exact în perioada 24 - 30 august. Ne-am mirat că în doar o lună se pot executa reparaţii de calitate şi care vor absorbi mai bine de 11 miliarde de lei vechi din bugetul CJC. Aşadar, l-am contactat telefonic pe purtătorul de cuvânt al CJC, pentru a ne asigura că este vorba despre reabilitarea teatrului pe care în mai puţin de o lună vor avea loc două spectacole de anvergură, şi nu despre altul.

Se va găsi o firmă serioasă

Cristian Moldovanu a părut la fel de surprins ca şi noi de această situaţie, declarându-ne, iniţial, că este posibil să se fi strecurat o greşeală în hotărârea de consiliu şi să fie vorba, de fapt, despre Teatrul de Vară Mamaia. I-am spus că nu are cum să fie greşită toată hotărârea, de la cap la coadă, şi atunci a cerut cinci minute să se intereseze. A revenit şi a afirmat că avem dreptate, că este vorba chiar despre Teatrul Soveja. Totuşi, Cristian Moldovanu a fost de părere că, dacă se găseşte o firmă serioasă, reparaţiile vor fi gata în 30 de zile. Şi suntem aproape siguri că se va găsi. Totuşi, ce se va întâmpla dacă una dintre firme va contesta rezultatul licitaţiei?! Rămâne de văzut. Oricum, este bine ca artiştii să fie pregătiţi să cânte în orice condiţii.

{mos_ri:Mamaia,festival}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii