Evaluarea lui Laurentiu Marin, pe masa ministrului Mediului
Evaluarea lui Laurentiu Marin, pe masa ministrului Mediului


Am încercat să aflăm dacă Laurenţiu Marin mai este angajatul DADL şi, dacă
face parte în continuare din structura acestei instituţii, ce post ocupă. L-am
contactat telefonic, mai întâi, pe purtătorul de cuvânt al instituţiei, Cătălin
Anton, care a precizat că Marin nu a fost angajat de către DADL, ci direct, de
către Administraţia Naţională Apele Române. Precizăm că, aşa cum ne-a declarat
actualul director al DADL, Marian Mitrea, Laurenţiu Marin a primit pe timpul
cât se afla în concediu medical o adresă de la ANAR prin care i se aducea la
cunoştinţă că, după încheierea perioadei de convalescenţă, trebuie să se prezinte
la sediul instituţiei, la Bucureşti, pentru evaluarea activităţii sale,
respectiv pentru lămurirea situaţiei. Reamintim că Marin a avut un concediu
medical prelungit pe mai multe luni. Au existat persoane care ne-au declarat că
Marin s-a prezentat zilele trecute la sediul ANAR. Ca urmare, am încercat să
aflăm de la Bucureşti care este situaţia actuală a fostului director.
Purtătorul de cuvânt al ANAR, Ana-Maria Tănase, ne-a declarat că activitatea
managerială a fostului director DADL, Laurenţiu Marin, a fost evaluată.
Reprezentantul ANAR a adăugat că raportul de evaluare, alături de concluziile
lui, au fost trimise la Ministerul Mediului. Aşadar, se pare că cel ce va
decide cu privire la raportul dintre fostul director al DADL şi instituţia pe
care a reprezentat-o este ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely.
Precizăm că am încercat să îl contactăm telefonic şi pe Laurenţiu Marin pentru a afla ce a discutat cu reprezentanţii ANAR, însă nu a răspuns apelului nostru.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp