Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:19 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alegerile la PSD se desfasoara cu casa inchisa

ro

01 Mar, 2005 00:00 528 Marime text

Stratageme pentru inlaturarea nedoritilor

Membrii organizatiei municipale a partidului nu sunt lasati sa-si plateasca cotizatia, pentru a le fi refuzat dreptul a participa in alegeri * Surse din cadrul partidului sustin ca s-a dispus ca oamenii care au fost grupati in trecut in jurul fostilor lideri sa nu fie lasati sa participe la alegerile din organizatiile de cartier# Din randul structurilor de conducere ale OSV-urilor sunt desemnati delegatii la Conferinta Municipala, in cadrul careia trebuie votata noua conducere a filialei

Organizatiile de sectii de votare (OSV-uri) ale filialei municipale PSD se afla in acest zile in plin proces electoral intern.Presedintele executiv al organizatiei municipale, Gabriel Stan, sustine ca 40 din cele 187 de organizatii si-au ales deja structurile de conducere, respectiv presedinte, vicepresedinti, trezorier si secretar. Majoritatea fostilor lideri de OSV-uri au candidat din nou pentru un nou mandat, ei fiind reconfirmati pe functii. Din randul membrilor din conducerile acestor organizatii se desemneaza si delegatii la Conferinta Municipala de alegeri care va avea loc pe 19 martie. In cadrul Conferintei urmeaza sa fie ales prin vot un nou birou executiv format din aproximativ 30 de membri, presedintele executiv si presedintele organizatiei municipale.Pentru functiile de presedinte, respectiv presedinte executiv vor candida se pare, actualii lideri, Gelu Dae, respectiv Gabriel Stan.Cei doi nu si-au anuntat candidaturile decat la nivel declarativ, insa nu este exclus ca de aceasta data, sub presiunea maselor, batalia pentru suprematie sa fie cu mult mai dura.Presedintele executiv interimar, Gabriel Stan spune ca pe fondul orgoliilor si a unor mici tensiuni existente in partid, se asteapta si la reactii mai virulente din partea unor membri mai vechi ai organizatiei. Pentru aplanarea tensiunile, Stan invita toti membrii partidului sa participe la alegeri. El sustine ca mai multi membrii ai partidului vor trebuie sa-si rezolve problemele administrative care tin de viata de partid, respectiv plata la zi a cotizatiei. In caz contrar, ei nu vor avea dreptul sa participe in alegeri.

Casieria partidului este inchisa

Este pentru a doua oara cand mai marii PSD recurg la astfel de masuri de intimidare a membrilor, dupa ce la alegerile preliminare pentru desemnarea candidatilor la alegerile parlamentare nu au avut drept de vot, membrii de partid care nu au avut cotizatia platita la zi. Surse din cadrul partidului, sustin ca posibilele actiuni ale vechilor membri de partid nu sunt privite cu ochi buni de conducerea organizatiei. In acest sens, s-au luat cateva masuri organizatorice: a fost inchisa casieria de la partid, pentru ca cei care au restante sa nu-si poata plati cotizatia, iar in al doilea rand, la alegerile din interiorul OSV-urilor nu au fost lasati sa participe si membrii vechii garzi. Astfel presedintii de organizatii de cartier au fost alesi din randul acelorasi aciuati pe langa noul PSD.Chiar daca vremurile s-au mai schimbat si se face atata tam-tam pe necesitatea innoirii partidului, mai-marii PSD de la Constanta refuza cu incapatanare sa achieseze la statutul partidului, pe care l-au driblat ori de cate ori au avut ocazia.Ca de fiecare data, se gasesc un tumultul de scuze pentru blamarea anormalitatii care domneste in filiala. Presedintele executiv Gabriel Stan are si o explicatie pentru "lacatul" pus in ultimele zile pe casieria de la partid. "Am avut control de la Curtea de Conturi, iar casierul, care este in acelasi timp si trezorierul organizatiei a fost prins in aceasta actiune", sustine Stan.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii