Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:55 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Criminal condamnat pentru evadare

ro

31 Jan, 2010 08:11 1072 Marime text
Florin Gâju, individul condamnat la 15 ani de închisoare pentru omor deosebit de grav, a mai primit alte şapte luni de detenţie, Tribunalul Constanţa găsindu-l vinovat de evadare, după ce a fugit de sub escortă. Este pentru a doua oară când Tribunalul judecă acest dosar, sentinţa iniţială prin care fusese condamnat tot la şapte luni de detenţie fiind casată ulterior de Curtea de Apel, iar dosarul fiind trimis înapoi spre rejudecare. Potrivit rechizitoriului prin care a fost trimis în judecată, pe 28 februarie 2008, Gâju fusese adus la Judecătoria Mangalia, fiind parte civilă într-un proces intentat de alţi doi deţinuţi. La ieşirea din sala de judecată, criminalul s-a prefăcut că nu se simte bine, astfel că a fost descătuşat şi însoţit de gardieni la grupul sanitar. Odată ajuns acolo, Florin Gâju l-a agresat pe unul dintre ofiţerii din escortă şi a rupt-o la fugă. Individul a fost prins la scurt timp şi încarcerat. Decizia Tribunalului poate fi atacată în apel, la Curtea de Apel.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii