Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:03 20 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Condamnata in locul alteia, sau cum se ajunge la puscarie nevinovat

ro

18 Feb, 2009 02:53 1090 Marime text
Condamnată la plata unei amenzi penale, pentru loviri sau alte violenţe, deşi nu era ea persoana căutată de justiţie. Mai mult, pentru a scăpa basma curată, statul afirmă că nu are dreptul la despăgubiri de niciun fel, pentru că nu a fost niciodată condamnată definitiv şi pentru că nu a fost arestată preventiv.

Total incredibil, dar cât se poate de adevărat. Păţania, ce pare desprinsă din aşa-zisele „poveşti cu proşti", i s-a întâmplat unei localnice din Satu Nou, comuna Mircea Vodă, care a avut ghinionul de a avea un nume asemănător cu cel al infractoarei în discuţie. Roxana Elisabeta Mihai a fost condamnată, pe 15 iunie 2005, de Judecătoria Medgidia, la plata sumei de 500 de lei, cu titlul de amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe. În mod ironic, chiar în motivarea instanţei se arată că persoana condamnată este o anume „Mihai Roxana", adevărata acuzată, şi nu „Mihai Roxana Elisabeta", cea care a suferit, în fapt, consecinţele faptelor tizei sale. Totuşi, Roxana Elisabeta Mihai a aflat de faptul că a fost condamnată abia când s-a trezit la uşă cu poliţiştii, care veniseră cu mandatul de executare. Uimită, femeia a formulat o contestaţie la executare, încercând să arate justiţiei că nu ea este persoana pe care o caută. Dar absurdul merge cu atât mai departe, cu cât, deşi nu era vinovată de nimic, contestaţia i-a fost respinsă de Judecătoria Medgidia, pe 27.10.2006. Oricât de incredibilă, soluţia a fost confirmată de instanţa de apel, adică Tribunalul Constanţa, care a respins apelul Elisabetei Mihai. În cele din urmă, abia la Curtea de Apel Constanţa, în faza de recurs, judecătorii s-au lămurit despre cum ar putea să stea treaba în realitate, şi au trimis dosarul înapoi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, pentru a continua investigaţiile. În paralel, femeia a formulat contestaţie în anularea amenzii penale, dar şi aceasta a fost respinsă de Tribunal. Într-un binecuvântat final, prin sentinţa penală nr. 1681/P/16.10.2007, Judecătoria Medgidia îşi dă seama că este vorba despre două persoane diferite.

Copil născut la 11 ani

Roxana Elisabeta Mihai a dat apoi în judecată statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând 150.000 de lei, cu titlul de daune morale, pentru neajunsurile suferite de pe urma acestei condamnări. „În mod concret, în ceea ce mă priveşte, impactul social raportat la situaţia prin care a trebuit să trec, a fost acela că, pe de o parte, eram compătimită pentru că devenisem o victimă a injustiţiei, iar pe de altă parte, devenisem subiect de persiflări, cel puţin la nivelul comunităţii locale, unde, la un moment dat, chiar se credea că eu sunt o infractoare şi că acel copil (de unde s-a iscat incidentul) al făptuitoarei (nr. adevărata acuzată) ar fi, de fapt, al meu şi l-aş fi născut la 11 ani", a afirmat Elisabeta Mihai. Mai mult decât atât, dată fiind condamnarea pe care o suferise, aceasta nu a mai putut să se înscrie la examenul pentru Academia de Poliţiei şi la şcoala de şoferi, căci avea cazier. În procesul cu statul, s-a arătat că „eroarea a fost determinată de organele de poliţie, care au comunicat greşit instanţei datele de stare civilă, dar şi părţii vătămate, care nu a făcut demersuri pentru a arăta pe adevăratele făptuitoare". Pe de altă parte, Ministerul Finanţelor s-a apărat afirmând că femeia nu a fost condamnată definitiv şi că nici nu a stat închisă, în arest preventiv, aşa că nu ar avea temeiul legal în baza căruia să solicite despăgubirile. Pe 8 octombrie 2008, Tribunalul Constanţa a decis ca femeia să fie despăgubită, pentru neplăcerile suferite în urma unei condamnări eronate, cu 30.000 de lei. Curtea de Apel Constanţa a admis, în cursul acestei săptămâni, recursul declarat de Elisabeta Mihai, şi a majorat cuantumul daunelor la 150.000 de lei, suma cerută iniţial pentru repararea prejudiciului moral suferit. Decizia Curţii de Apel este irevocabilă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii