Amenzi de peste 700.000, de la Garda
Amenzi de peste 700.000, de la Garda
15 Jul, 2009 02:48
ZIUA de Constanta
910
Marime text
910
Marime text
Comisarii Gărzii Financiare Constanţa
au aplicat amenzi în valoare de peste 620.000 de lei, în cadrul unei acţiuni în
scopul prevenirii încălcării legislaţiei financiar-contabile. Conform
directorului coordonator al Gărzii Financiare Constanţa, Cristian Radu, este
vorba despre acţiunea „Litoral", „prin care sunt verificaţi în fiecare an pe
litoralul românesc operatori economici ce îşi desfăşoară activitatea sezonieră
şi care, în majoritatea cazurilor, au sediul social în alte judeţe". Valoarea
amenzilor aplicate este de 620.600 de lei şi, totodată, s-a dispus „măsura
suplimentară de suspendare a activităţii pentru 29 de puncte de lucru care nu
erau dotate sau nu utilizau casă de marcat electronică fiscală". Potrivit
sursei citate, în paralel se verifică şi societăţile care se ocupă de comercializarea
cerealelor. În acest sector, în ultima săptămână, s-au aplicat amenzi de
150.000 de lei şi s-au confiscat 58.720 kg de grâu, pentru care nu s-au putut
prezenta acte legale de provenienţă.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


