O corupţie lăsată moştenire

Deşi în ultimii ani au fost cercetaţi pentru corupţie mii de poliţişti, foarte puţini dintre aceştia au fost condamnaţi la închisoare. Cele mai multe dintre dosare trenează în diferite stadii ale anchetelor, unele au ajuns chiar să se judece la instanţe, dar nu s-au soldat până acum cu soluţii definitive.

Lipsa de eficienţă a sistemului judiciar românesc, din acest punct de vedere, a condus la apariţia unor situaţii paradoxale. Corupţia de tip "moguli oficiali" şi nu luaţi expresia ca atare, mogulii nu sunt numai în presă - este generalizată şi diversă, implicând mii de monopoluri descentralizate, mai mici sau mai mari. Disciplina de partid din ce în ce mai slabă din instituţiile statului permite nucleelor de la toate nivelurile, care deja se bucură de privilegii considerabile, să acumuleze şi să exploateze grade de putere ce devin, la rândul lor, căi importante către îmbogăţire. În mod ironic poate, capacitatea de a exploata fără constrângeri o astfel de putere ar putea funcţiona ca un soi de mecanism de angajament care constă în faptul că un funcţionar corupt e liber să negocieze propriile afaceri. Totuşi, lipsa alternativelor înseamnă că aceia care nu sunt dispuşi să intre în joc sunt incapabili să ia măsuri de contracarare. Aşa că totul funcţionează după o singură regulă: ori la bal ori la spital.
O anumită formă de corupţie constă în darea sau luarea de mită în mod făţiş. Însă oficialităţile fac adeseori afaceri pe ascuns. În astfel de cazuri, problema nu e doar îmbogăţirea ilicită, ci echilibrul puterilor, acuzaţiile de corupţie devenind arme în cadrul acestui lupte pentru supremaţie.

După cum sugerează noţiunea de "moguli oficiali", corupţia din România a fost influenţată în primul rând de puterea politică necontrolată şi iresponsabilă, de instituţiile ajunse la o slăbiciune cronică şi de liberalizarea economică într-un cadru de sărăcire generalizată, aceasta luând formele oportunităţilor economice remarcabile la care au acces foarte puţini.
De-a lungul celor 20 de ani scurşi, am adunat o galerie de escroci care se multiplică fără ca cineva să le mai poată ţine numărul. Oficial, fiecare ministru al Justiţiei a raportat la preluarea mandatelor cum că circa 80% din sistemul judiciar este corupt. La aşa procent, ar trebui să fie pline puşcăriile de magistraţi. Însă niciun corupt bun executant în România nu are voie să intre la puşcărie. Dacă faci jocul o dată şi o singură dată comentezi, aşa păţeşti. Nici pomeneală să-i plâng soarta lui Fătuloiu, însă cred că uităm mult prea uşor că acest poliţist cu calităţi morale îndoielnice a fost la un moment dat consilier prezidenţial şi apoi, sub mandatul de ministru la Interne a lui Vasile Blaga, vioara întâi. Justiţia făcută de la sau la televizor îmi confirmă faptul că mâna stăpânului agaţă biciul şi-ţi dă demiterea, oprobiul public sau puşcăria cadou. Se acţionează după principiul: du-te şi strânge pe cineva cu uşa. După caz, evident. Pe de altă parte, e adevărat că ăştia ies instantaneu din puşcărie sau se "reabilitează" peste noapte, dar lecţia e cheia. Să baţi şaua să priceapă calul.

Ca o concluzie pe care sincer nu mi-aş dori-o adevărată, corupţia de haită de la noi are două aspecte mari şi late: având constrângeri slabe, stai în spatele scandalurilor, iei banii şi fugi. Sau mai există varianta pentru "rafinaţi", a cumpărării prietenilor pe care apoi să-i guvernezi, pentru că uneori corupţia nu este atât o chestiune de influenţă, cât una de control. Cu alte cuvinte, e bine să fii la putere, să fii acolo la împărţirea prăzii.