Jos cu barba de 8 Martie!

De trei zile încheiate (în sfârşit) asistăm la un dezmăţ universal dedicat zilei de 8 Martie. Majoritatea femeilor, mai ales bugetarele, s-au dedat, în aceste zile, la petreceri de dulce - în plin post - care s-au încheiat abia târziu, azi-noapte.

Începând de sâmbătă, am asistat la o sarabandă de petreceri, la care bărbaţii n-au fost invitaţi. Unele evenimente de acest gen s-au desfăşurat cu calm din partea doamnelor, muzică în surdină şi eleganţă. Altele însă, de genul celor pe care le-am văzut la televizor, au demonstrat, dimpotrivă, că femeile nu ştiu să se distreze, că ştiu să se dea în stambă şi că au aşteptat, tânjind demult, un prilej să-şi pună poalele în cap. Aceleaşi zbierete cu care ne-am obişnuit an de an de 8 Martie, au răsunat şi anul acesta în restaurante sau discoteci unde au apărut nişte băieţi despuiaţi, unşi din belşug cu ulei, ca puii rotisaţi, gata să apuce istericele de mâini pentru a-şi acoperi cu ele anumite zone dornice să iasă la iveală.

Eu, la rândul meu, am primit mesaje de felicitare mai ceva ca de Revelion, unele de la persoane apropiate, altele de la unele despre care nici nu eram sigură că mai există. M-au frapat mesajele gen „în această zi plină de feminitate îţi doresc etc etc". Cum adică zi plină de feminitate? Dar ce, ieri aveam barbă?! Sau azi sunt mai puţin feminină decât ieri? Astea sunt câteva dintre motivele pentru care mi se pare penibilă această zi, despre care unii susţin, şi pe bună dreptate, că le este rezervată doar mamelor. În plus, nu mi-a convenit că persoanele de sex masculin cu care am stat de vorbă ieri, în interes de serviciu, se simţeau obligate să înceapă discuţia cu un „La mulţi ani, de 8 Martie!". Înainte să apuc să zic ceva, omu¢ sărea cu discursul festiv sau cu formula obligatorie de salut pentru această zi, care, dincolo de semnificaţia ei, ne face să ne îndoim, până la urmă, dacă cei din jurul nostru ne văd într-adevăr feminine. Cu atâtea urări spuse pe nerăsuflate, la orice oră şi de către oricine, este normal să te întrebi dacă sunt spuse din suflet sau doar din obligaţie, din complezenţă... Mă întreb dacă 8 Martie nu este o zi în care să ni se adreseze tot felul de urări în compensaţie pentru că nu am avea de ce să fim felicitate... Recunosc, la rândul meu, că şi eu făcut urări de 8 Martie colegelor, prietenelor, însă nu neapărat din obligaţie, ci din dorinţa de a le vedea zâmbind pentru o clipă sau pur şi simplu pentru a le răspunde. Până la urmă, cred că modul în care sunt percepute urările, şabloane sau nu, depinde de starea noastră de spirit, de moment. Pentru că dacă eşti fericit, îl răsplăteşti cu un zâmbet pe cel ce ţi-a urat, la fel cum, dacă nu eşti, toate eforturile tale de a părea, nu au ca rezultat decât o grimasă.