Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:15 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Functionarii cu obraz de mucava

ro

29 Sep, 2004 00:00 858 Marime text
Ne-am obisnuit sa inchidem ochii si, eventual, sa intoarcem si celalalt obraz atunci cand ni se face o nedreptate. Ne-am obisnuit ca, tacuti si cuminti, sa ne achitam darile catre stat si apoi sa ne gandim daca mai avem ce pune pe masa, pana la urmatoarea chenzina. Ne-am obisnuit ca sa hranim din banii nostri niste functionari care au uitat de mult sensul cuvantului datorie si care au chiulit de la lectia rusinii. De munca nici nu mai incape vorba, mai ales daca prin arborele sau genealogic mai figureaza si vreun potentat al vremurilor. Directorii de institutii publice, cu care ne pregatim sa intram in Europa, sunt de tot rasul. Auzim pe toate posturile cum se face reforma in administratie, cum pe bani grei sunt scoliti tot felul de gusati, in speranta ca intr-o zi vor afla si ei ca a fi director al unei institutii publice, regii etc. inseamna o mare responsabilitate, si nu doar drepturi. Uniformizarea politica a devastat tot ce mai era de Doamne-ajuta in materie de functionari. Acum, te miri cine, copii de bani gata sau pe care-i recomanda carnetul de partid, sunt propulsati peste noapte in posturi la care doar au visat. Sunt si tineri capabili, pregatiti si cu cei sapte ani de-acasa la purtator, care pot face fata responsabilitatilor, dar foarte putini. Si oricum, fara un cont solid in banca si o persoana care sa-i recomande, nu au posibilitatea sa se faca remarcati. Asa se face ca locul acestora este luat de snobi, de parveniti, a caror singura grija este etalarea ultimelor noutati in materie de moda, femei sau masini. Cu acesti arivisti incearca Guvernul nostru sa faca reforma. Un Executiv care guverneaza o tara prin ordonante de urgenta, in fata carora legile sunt dezgolite de continut. Poate tocmai din acest motiv, acesti directori isi permit sa ingenuncheze normativele in numele carora cetatenii isi cer drepturile. In Romania, ar trebui sa functioneze de vreo trei ani o lege care obliga institutiile publice sa puna la dispozitia cetateanului informatiile de interes public. Cand vine vorba de integrare, Guvernul, partidele, institutiile se bat cu pumnul in piept ca, in sfarsit, Romania a devenit o tara civilizata prin aplicarea Legii liberului acces la informatie. Cand trebuie insa aplicata, Legea 544/2001 se transforma in piatra de moara, care enerveaza. Regiile sunt campioane la nerespectarea acestui normativ si acest lucru se intampla nu numai la nivelul secretarei care se ratoieste politicos atunci cand ceri relatii despre o audienta la director. Pe birourile directorilor regiilor constantene zac mii de sesizari de la cetateni, insa toate au acelasi traseu si se intalnesc in cosul de gunoi. Cu alte cuvinte, acolo ajung si problemele oamenilor. La ghena. Sunt nenumarate nemultumirile constantenilor care au apelat la informatiile detinute de institutiile statului si care nu au primit nici un raspuns din partea acestora. Pe primul loc la categoria ignoranta se detaseaza regiile, care sunt stat in stat si care functioneaza dupa propriile legi, numai de ele stiute. RAEDPP, RAJA, RADET sunt institutii care se constituie in adevarate exemple "asa nu" cand vine vorba de promptitudinea cu care pun in aplicare Legea 544 si, in general, sistemul de relatii cu publicul. Ignoranta in cazul celor trei conducatori de institutii vine tocmai din faptul ca au ajuns in fruntea celor trei regii doar pe criteriul politic, al servilismului, al trocului de cea mai joasa speta. Pai cum altfel si-ar fi permis Radu Babus, director la Regia de Exploatare a Domeniului Public si Privat, sa tranteasca usa in nas oamenilor, daca nu ar fi stiut ca cineva, acolo, in PSD, il "iubeste"? Este si cazul sefului de la RADET, Ilie Rachieru, la care nu poti ajunge in audienta decat cu mari interventii, daca are chef dansul de musafiri. Uitandu-si cu desavarsire trecutul, mai-marele de la RADET uita ca a ajuns director sub auspicii PSD-iste si atat. Un caz de notorietate il reprezinta mangafaua pesedista de la RAJA, Stroe Felix. Mare negustor, mare om, mare caracter. Mi-aduc aminte cum, in urma cu un an de zile, mituia consilierii judeteni si ma apuca mila. Cum poate fi un astfel de om directorul unei regii de interes judetean? Am tot auzit in ultimele zile ca Dutu (ex-presedintele Consiliului Judetean) e singurul vinovat pentru stoparea privatizarii Regiei de Apa, dar, in tot acest timp, chiar nimeni nu s-a intrebat cine a papat banii RAJA? N-o fi Dutu un sfant, dar parca nu-mi vine a crede ca, de un an de cand e director, Felix Stroe a ramas pe dinafara! Lansez o provocare pentru domnul director si vreau sa-l intreb de curiozitate - defect profesional - de unde proveneau banii cu care erau cumparate voturile consilierilor, pentru a face jocurile PSD in CJC? Erau bani publici, domnule Stroe, la fel cum, indirect, au fost si cei folositi de partidul dumneavoastra in campania electorala? Lucrurile nu se vor schimba pana cand cineva, un guvern, o forta, nu va pune piciorul in prag si de la nivelul micro, al directorasilor de provincie, va da tonul schimbarii. Sa ajunga si oameni precum Stroe si altii sa ocupe un post in urma unui examen serios, care sa ateste competitia, si nu carand sacul cu lovele la sefii de la Bucuresti.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii