Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:16 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Despre puterea sefului de PD-L local

ro

21 Jan, 2010 03:25 3048 Marime text
emilian_editorial.jpgBătălia pentru şefia Partidului Democrat - Liberal este aprigă la acest moment. În luptă au fost angrenate toate forţele: interne şi externe sau combinate.

Dar, care este miza acestei bătălii? Păi, dacă ar fi să ascultăm, fiecare participant ar avea propriul răspuns. Dar, într-un fel sau altul, fiecare se bate să ajungă în frunte, doar pentru partid. Pentru ca partidul său să fie mai puternic.

Dar să trecem peste asta. De fapt, să ne gândim la ţinta propriu-zisă. Şefia partidului. De ce sunt atâţia care ar vrea să fie preşedintele partidului. Păi, hai să vedem. În primul rând, ar ajunge uşor la Traian Băsescu. La preşedintele României. Căruia i-ar transmite direct cele ce se întâmplă în teritoriu. Ar deţine forţa, aproape supremă, în teritoriul controlat de el. În cazul nostru, pe tot judeţul Constanţa, de la est la vest şi de la sud la nord. Ar ajunge uşor la miniştrii partidului, dar nu numai la ei. Ar ajunge uşor la toate instituţiile statului. Şeful partidului are puteri depline, chiar dacă sunt limitate de democraţie. Are putere la numirea şefilor de deconcentrate, la numirea secretarilor de stat, la numirea şefilor de toate soiurile. Şi dacă sunt membri de partid şi dacă nu sunt. Şeful PD-L are puteri aproape supranaturale în interiorul partidului, din interiorul partidului către exterior şi din exterior către interior. Adică. În interior poate încălca statutul şi poate numi pe oricine, fără nici un fel de consultare cu nimeni. Poate mări sau micşora, funcţie de cum vor muşchii lui, componenţa organului de conducere. Şi atunci când acţionează, arde de nu se vede pe oricine i-a stat în cale cândva. Sau arde pe oricine îl suspectează că i-ar sta în cale. Şi aici respectă statutul: nu ţine cont de religie, sex sau naţionalitate. Şeful de partid poate ţine consilieri pe posturile care îi revin chiar dacă persoanele care deţin aceste funcţii au fost excluse din PD-L. Aaaaa. Poate ameninţa şi chiar poate trece la fapte că îi retrage vreunui clonţos sprijinul politic. Şi nu ţine cont de ce funcţie are în partid sau la vreo instituţie a statului. Şeful partidului poate pleca de la Constanţa spre Bucureşti cu o listă, dar şi cu ştampila în buzunar, şi poate ajunge acolo cu alta. Cu alţi oameni numiţi. Şi poate da explicaţii sau nu. Credibile, mai puţin. Aaaaa. Tot şeful de partid poate crea alianţe subterane cu duşmanii partidului. În cazul nostru cu PSD. Foarte important. El poate colabora strâns cu femeile din organizaţia pe care o conduce.

Pe care le alege pe sprânceană, că de... Nu se poate cu oricine. Dar, pentru că tot este şef de partid nimeni nu îl poate controla. Pentru că ajungem din nou la cele mai sus enunţate. Şi iar ne lovim, democratic, de puterea supremă a şefului de PD-L Constanţa. La mâna căruia ajungi din nou, de voie, de nevoie. Şi de-abia acum vedem de ce este lupta asta aprigă pentru postul de preşedinte. Acum ar mai fi ceva. Nimeni nu ar trebui să se gândească la o persoană anume. Totul a fost imaginaţia mea. Care probabil nu a cuprins tot ce poate face un şef de PD-L. Pentru că nu are toate pârghiile. Vai - vai! Nu, nu mă întrebaţi cine poate fi cel despre care vorbesc. Poate fi oricine din PD-L.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Artan Vartan 21 Jan, 2010 11:19 Foarte bine scris cu o mentiune de final. Acest comportament nu este valabil chiar pentru toata lumea din PD-L. Si a fost inaugurat de prezentul presedinte interimar care a demonstrat o lipsa de caracter greu de imaginat, ajungind astazi, dupa 1 an si jumatate de interimat capatat prin bunavointa colegilor, sa fie in stare de orice ticalosie pentru a-si conserva statutul de vertebrat privilegiat pe care foarte bine l-ati descris in articol...fara consultari, cu stampila in buzunar, iti dau recomandare eu, eu imi asum... Isi asuma el. El chiar isi imagineaza ca partidul l-a mostenit de la strabuni. In orice caz, a facut ceea ce n-a facut nimeni in acest partid. Promovarea rudelor sau aproopiatilor in functii, marginalizarea celor care l-au ajutat, asumarea succeselor presedintelui, denigrarea colegilor, amenintarea celor care au comentat, birfele la adresa colegilor sunt numai citeva din actiunile presedintelui interimar Banias. Foarte bine l-ati descris.
  • pdl-ist 21 Jan, 2010 10:55 da bine seamana cel descris cu BANIAS....in toate cele
  • Blaga,blaga 21 Jan, 2010 10:52 Din descrierea facuta mai sus rezulta un singur nume : Mircea Banias. Mai lipsesc cateva trasaturi de caracter pe care el le are din plin : lacom , mincinos , spagar , lipsit de scrupule...
  • anonymus 21 Jan, 2010 09:59 mircea banias nici nu stii cat de mic incepi sa fii...
  • redivivus 21 Jan, 2010 07:17 Pentru intelegerea temei tratate ar trebui mentionate cateva idei legate de elite si selectie. Avand in vedere ca aceste doua categorii de marfa lipsesc din bazarul politic romanesc,sa ne multumim cu ce avem.Ar fi trebuit sa ni se demonstreze pana acum,ceea ce nu s-a facut,ca seful de partid este omul de stat care reprezinta crezul partidului, sinteza,directiva,simbolul binelui general.Ca este nemultumit mereu de ziua de azi si inspiratorul ideilor de maine.Nu s-a inteles ca puterea creaza numai datorii.Conducatorul adevarat,liderul politic, este acela care isi indeplineste hotarat numai datoriile.Pana acum nu cunosc nici un caz de om politic ajuns la putere,care sa actioneze fara a se gandi la interesele lui.Doar oameni care intra pana in gat in institutiile publice,in organizatiile de partid,doar pentru a mulge cu sete din ugerele acestora.In mod sigur exista si oameni bine intentionati,dar care,imediat,ajunsi la putere,devin victima clientelei nesatioase care l-a ajutat sa castige competitia.De regula,seful de partid al zilelor noastre este un fel de sef de agentie de plasament in functii.Ar mai trebui agaugat necesitatea ca un conducator sa aiba convingeri si mai ales credinta.Evanghelia atribuie credintei puterea de a muta muntii."Credinta"liderilor nostri abia muta musuroaiele.Ar mai fi de discutat problema prestigiului,dar este inutil.Nu exista, fiind legat de caracter,calitate care lipseste cu desavarsire politicianistilor nostri.Nu este om politic acela care pentru o situatie personala sau vanitate este in stare sa serveasca pe oricine si orice cauza." Elitele"noastre sunt antidemocratice deoarece se autodesemneaza,nu se aleg.Acestora nu le place democratia ci doar oligarhia.