Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:31 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine are interese pe la Vama din Constanţa?

ro

02 Dec, 2012 23:59 1909 Marime text
Ionut-Zagoneanu.jpg3 decembrie 2012. Sediul Direcţiei Regionale de Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa. O nouă zi, un nou şef. Viorel Constantin Dima este noul „comandant" al Vămilor. Acesta l-a înlocuit în funcţie de Marius Cosmin Berescu, care a preluat postul de la Sorin Datcu, care a fost numit director după ce Sunai Cadîr a fost suspendat. Toate aceste schimbări în fruntea DRAOV au avut loc în numai câteva luni. În acest context, personal îmi pun câteva întrebări. De ce a fost suspendat Sunai Cadîr? Răspuns: pentru că este judecat într-un dosar penal. Bun! Mai departe. De ce a fost înlăturat din funcţie Sorin Datcu? De ce a fost înlăturat din funcţie Marius Cosmin Berescu şi pus Viorel Constantin Dima? Când şi acesta din urmă va fi înlocuit la fel mă voi întreba. De ce a fost înlăturat din funcţie Viorel Constantin Dima? Pentru a ne face o idee asupra teritoriului de acţiune al instituţiei despre care vorbim, potrivit datelor oficiale, Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa are în subordine Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, Biroul Vamal Constanţa Sud, Biroul Vamal Mangalia, Biroul Vamal Mihail Kogălniceanu, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Călăraşi, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Ialomiţa, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Tulcea, Biroul Vamal Sulina şi Biroul Vamal Aeroport Delta Dunării Tulcea. În contextul în care Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa se îngrijeşte şi de Vămile din Călăraşi, Ialomiţa şi Tulcea, cine are interes să schimbe de directori la foc continuu? Se poate spune că angajaţii direcţiei sunt influenţaţi negativ de acest „val" de directori? Are vreo importanţă cine stă cu fundul în scaunul de şef al DRAOV Constanţa, atât timp cât activitatea specifică instituţiei nu are de suferit? Din partea mea, instituţia poate avea cinci şefi în acelaşi timp, dacă salariaţii îşi fac datoria şi aduc bani la bugetul statului. Până la urma urmei, ce importanţă are funcţia de şef? Azi eşti, mâine nu mai eşti!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii