Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:18 17 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acciza pe Playboy

ro

07 Mar, 2009 02:34 1032 Marime text
editorial_claudia_nou.jpgPentru că nu mai ştiu cum să aducă mai mulţi bani la buget, aleşii s-au gândit să ne pună accize acum pe ceasuri, brichete şi telefoane mobile. Cel mai rău e că şi revistele pentru adulţi vor fi taxate.

Ştirea a făcut vâlvă la momentul în care ministrului Finanţelor i-a venit ideea să sancţioneze printr-o altă taxă pe care să o plătim statului pentru că avem ceas de firmă ori telefon mobil cu cameră. Şi nu numai. Înglodaţi până peste măsură de toate taxele pe care trebuie să le plătim periodic statului, cel mai mărunt lux pe care unii dintre noi şi-l mai permit va fi şi el taxat. După ce unii dintre români s-au revoltat pentru taxa lui Mazăre, de la bariera din Mamaia, acum, limitele sunt negreşit depăşite. Pentru simplu motiv că am avut îndrăzneala să ne permitem, unii mai simplu, alţii cu mai multe eforturi, câteva obiecte - indispensabile spun eu -, acum suntem puşi să le declarăm statului şi să mai şi plătim pentru ele accize. Telefonul mobil, jalnic sau mai de fiţe, după posibilităţi, şi nici măcar revistele pentru adulţi nu scapă de accizele lui Pogea. Ideea splendidă, confirmată doar de surse patronale, infirmată de Pogea însă, îi pune realmente în pericol pe fumători, vorbitorii la telefon şi pasionaţii de reviste pentru adulţi. Daniela Crudu ori Mazăre vor fi mai scumpi la vedere, admirat sau criticat în paginile Playboy şi nu numai. Dacă în cele din urmă se va pune în aplicare şi această nebunie a celor cărora le-am dat destinul pe mâinile noastre, nu este exclus să ni se pună accize până şi pe propria viaţă. Plătim taxe, impozite, accize, tot soiul de bani la stat, dar în schimb, standardul de viaţă este unul din ce în ce mai scăzut. Fie că realizăm, fie că nu, ne lăsăm manipulaţi de argumentul potrivit căruia este criză, iar sacrificiile trebuie să fie cât mai multe, astfel încât să contribuim prin minimul nostru la trecerea acestei perioade grele. Încă o găselniţă a noului executiv, că poate-poate vor mai strânge un pumn de bani de pe urma celor pasionaţi de revistele pentru adulţi, ceasuri de firmă şi brichete. „Arşi" la buzunar de două ori. Dacă tot ne permitem luxul de a fuma, ori de a răsfoi o revistă deocheată, de ce să nu ne permitem să mai dăm o taxă în plus.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii