Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:36 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gafele penale ale PDL Lista pedeliştilor căzuţi în ispită, potrivit lui Banias

ro

25 Jul, 2011 00:00 2884 Marime text
cap_1.jpg „La instalarea în funcţii, i-am rugat pe toţi directorii să fie foarte atenţi, să nu cadă în ispită, dar mai mult de atât... Ei sunt oameni maturi, responsabili", spunea Mircea Banias. Or, se pare că tocmai maturitatea şi responsabilitatea au fost atributele care nu i-au caracterizat în continuare pe oamenii PDL-ului, cel puţin potrivit procurorilor anticorupţie

„La instalarea în funcţii, i-am rugat pe toţi directorii să fie foarte atenţi, să nu cadă în ispită, dar mai mult de atât ... Ei sunt oameni maturi, responsabili", afirma senatorul PDL Mircea Banias la momentul depistării în flagrant a pedelistului Marius Ciobanu în timp ce primea mită în calitate de director adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă din Constanţa. Timpul a curs, iar senatorul care se lepăda de Ciobanu a ajuns să fie şi el acuzat de corupţie, alături de alţi „grei" ai Partidului Democrat Liberal Constanţa, printre care Laurenţiu Mironescu, fost secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor. Culmea, Banias se pare c-ar fi gafat-o chiar de două ori. ZIUA de Constanţa vă prezintă lista mai mult sau mai puţin completă a pedeliştilor care au avut de-a face, vrând-nevrând, cu legea penală.

Primul membru de partid acuzat că a „întinat" imaginea PDL-ului local a fost Marius Ciobanu, director adjunct al ITM Constanţa la momentul la care a „gafat-o". Concret, Ciobanu a fost încătuşat după ce poliţiştii constănţeni sub coordonarea procurorilor DNA l-au prins în flagrant delict, în timp ce primea 2.000 de lei cu titlul de mită. Condamnat iniţial la cinci ani de executare, de către judecătorii Tribunalului Constanţa, Ciobanu a beneficiat de clemenţa magistraţilor Curţii de Apel Constanţa, care i-au redus pedeapsa la un an şi jumătate. Mai mult, aceiaşi judecători care s-au arătat îngăduitori cu privire la durata pedepsei, au dovedit sensibilitate şi mai departe, hotărând ca pedeapsa să nu fie executată în penitenciar, ci să fie suspendată condiţionat. În prezent, dosarul a ajuns în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după ce procurorii anticorupţie au atacat decizia Curţii de Apel. Trebuie menţionat faptul că, la momentul la care Marius Ciobanu a fost închis, senatorul Mircea Banias - preşedinte al PDL Constanţa la vremea respectivă şi totodată susţinător al lui Ciobanu pentru funcţia de adjunct al ITM Constanţa - s-a dezis de acesta.

Banias despre Ciobanu

Contactat telefonic imediat după izbucnirea veştii în mass-media, Banias a afirmat că este regretabil că s-a întâmplat aşa ceva, precizând că nu are niciun motiv să nu creadă ce spuneau procurorii. De precizat că, în momentele acelea, la fel ca şi la momentul de faţă, cel puţin până la pronunţarea unei soluţii definitive, în cazul lui Marius Ciobanu operează, potrivit legii, prezumţia de nevinovăţie. Aceeaşi prezumţie, de altfel, care operează în prezent şi pentru senatorul Banias, în dosarul de mega-corupţie în care este cercetat la rândul lui. Revenind la cazul Ciobanu, preşedintele de partid de la vremea aceea a subliniat că verificările care îl vizaseră pe acesta înainte de numirea în funcţia de adjunct al ITM au scos la iveală că nu avea antecedente penale. Interesante sunt însă afirmaţiile lui Banias cu privire la aşa-zisele ispite: „La instalarea în funcţii, i-am rugat pe toţi directorii să fie foarte atenţi, să nu cadă în ispită, dar mai mult de atât... Ei sunt oameni maturi, responsabili". Or, se pare că tocmai maturitatea şi responsabilitatea au fost atributele care nu i-au caracterizat în continuare pe oamenii PDL-ului, cel puţin potrivit procurorilor anticorupţie. Nu de alta, dar următorul pedelist despre care anchetatorii au afirmat că ar fi căzut în ispită este tocmai senatorul Mircea Banias.

 PDL_-_Perchezitii_Eforie_sud_vila_lui_Mironescu_Laurentiu_4.jpg

Ispita lui Banias

Urmărit penal în calitate de învinuit mega-dosarul „UCM Reşiţa", sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea infractorului, Banias - care îşi sfătuia colegii să nu cadă în ispită - a scăpat ca prin urechile acului, după circa două luni de anchetă, traduse în drumuri la Bucureşti, la Structura Centrală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. La punctul 9 al rechizitoriului UCM Reşiţa, procurorul de caz a dispus „scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului Banias Mircea Marius, sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunilor prevăzute de art. 264 alin. 1 Cod penal (n.r. favorizarea infractorului) în temeiul articolului 10 lit. a Cod procedură penală (n.r. fapta nu există)". Şi totuşi, timpul a curs din nou, iar. la doar câteva luni după ce a răsuflat uşurat, senatorul a ajuns iar în atenţia DNA-ului. De data aceasta, l-a tras şi pe un alt pedelist de seamă după el - Laurenţiu Mironescu. „Avansat" până la gradul de secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor, funcţie ce echivala cu statutul de numărul 2 în MAI, Mironescu a fost nevoit să se retragă din partid pentru a accede la noul statut.

Mironescu, un „greu" cu belele penale

Revenind însă la belelele penale ale lui Banias, în prezent, senatorul nici nu poate părăsi România, având interdicţie din partea procurorilor anticorupţie. El este urmărit penal pentru aderare la un grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la delapidare, în mega-anchetă „Portul", care vizează destructurarea sistemului para-legal de vămuire a mărfurilor în porturile constănţene. Aşa cum menţionam anterior, printre cei despre care s-ar putea afirma că nu au urmat îndemnul lui Banias privind maturitatea de care pedeliştii ar trebui să dea dovadă în faţa ispitelor s-a numărat şi Laurenţiu Mironescu, unul dintre greii PDL Constanţa până la momentul retragerii. În acelaşi dosar cu Banias privind corupţia din port, Mironescu a fost închis sub acuzaţiile de trafic de influenţă şi „iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup". Totodată, alţi apropiaţi ai PDL-ului constănţean sunt anchetaţi pentru diverse fapte de corupţie, printre care fostul vameş şi director portuar Eugen Bogatu. În acest context, s-ar părea că nu mulţi pedelişti şi-au însuşit sfaturile lui Banias. Nici măcar senatorul, potrivit DNA.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii