Cod galben pentru evenimentul lui Mazare
Cod galben pentru evenimentul lui Mazare
1803
Marime text
FAI Mamaia World Elite Acrobatic Formula a fost prezentat ca fiind primul
eveniment de acrobaţie aviatică organizat vreodată în România, sub egida
Federaţiei Aeronautice Internaţionale
Chiar dacă primarul Radu Mazăre anunţase încântat nevoie mare că va sări
din nou, sâmbătă, cu paraşuta, în cadrul FAI Mamaia World Elite Acrobatic
Formula, se pare că vremea nu a fost de partea lui.
În ciuda faptului că anunţul edilului a fost făcut joi, la amiază, pe o
vreme toridă, ieri dimineaţă s-a rupt cerul şi ploaia ne-a acompaniat pe
parcursul întregii zile, cu tunetele şi fulgerele de rigoare. De altfel, ieri
trebuia să fie chiar prima zi a competiţiei mondiale de acrobaţii aeriene, de
care Mazăre era foarte mândru. „Va fi o evoluţie net peste ce aţi urmărit anul
trecut şi acum doi ani la Aero Grand Prix. Este o etapă de Campionat Mondial,
pe care o voi deschide eu, sărind de la 3.000 de metri", spunea, joi, Mazăre
despre evenimentul pentru care municipalitatea a scos din buzunar 400.000 de
euro. Şi se pare că vremea va fi neprietenoasă în continuare, dacă ar fi să ne
luăm după atenţionarea meteorologică cod galben transmisă ieri după-amiază de
Ministerul Mediului.
„Nu există niciun pericol"
Comunicatul trimis de ministerul condus de Nicolae Nemirschi spune că 35 de
prefecturi, printre care şi Constanţa, au primit avertizare de vreme rea. „În
intervalul 11 iulie, ora 12.00 - 12 iulie, ora
21.00, gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat în sudul,
centrul şi estul ţării şi se va caracteriza prin averse, descărcări
electrice, intensificări ale vântului ce vor avea şi aspect de vijelie şi,
izolat, căderi de grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar
cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp şi, izolat, 50 l/mp", se arată în
comunicat. Aşa că vineri n-a fost cod galben, însă a plouat de s-au inundat
străzile oraşului, iar astăzi şi mâine ne aşteptăm la ce este mai rău. Nu ne-a
rămas decât să ne întrebăm ce se va întâmpla cu competiţia organizată de
Primăria Constanţa împreună cu Regional Air Services. Pentru asta am sunat în
prima fază la Liviu Tramudana, purtătorul de cuvânt al primăriei. Acesta ne-a liniştit,
spunându-ne că nu se va întâmpla nimic şi că etapa de Campionat Mondial de
acrobaţie aeriană va avea loc fără probleme. „Am vorbit cu Vasilache (n.r. -
Adrian Vasilache, şeful Aerodromului Tuzla) şi mi-a spus că nu există niciun
pericol atâta timp cât nu bate vântul", ne-a spus Tramudana ieri, în jurul
prânzului.
„Însă nu ştim ce se va întâmpla"
Am încercat să vorbim cu Adrian Vasilache, dar nu a răspuns la telefon şi
am apelat la purtătoarea de cuvânt a Regional Air Services, Cristina
Mitchievici. „Acum s-au aliniat avioanele, dar nu pot decola din cauza
vântului. Acum jumătate de oră aveam
prognoză bună, însă acum s-a schimbat direcţia vântului şi nu mai pot
pleca de la sol. Pentru mâine nu ştiu ce să spun", a declarat reprezentanta
Regional Services. Am contactat-o telefonic şi în jurul orei 15.15, la un sfert
de oră după ce, teoretic, ar fi trebui să înceapă calificarea pentru etapa de
Campionat Mondial. Numai că decolarea nu avusese loc încă. „Am înţeles că se va
crea o fereastră şi vor putea decola în jur de 16.30. Înainte va pleca un avion
în recunoaştere, să vadă dacă este totul ok şi dacă vor putea decola. Din
prognozele pe care le avem noi mâine (n.r. astăzi), vremea va fi ok, iar
duminică vor mai fi ceva probleme. Însă nu ştim ce se va întâmpla.
Aşteptăm...", a spus Cristina Mitchievici. Reprezentanta Regional Air Services
a mai spus că pentru calificările care ar fi trebuit să aibă loc ieri, de la
ora 15.00 erau pregătite de decolare opt avioane. „Dacă nu se poate decola
astăzi, vor concura mâine, fără calificări. Dacă nici duminică nu se va putea,
concursul va avea o singură zi, în urma căreia va fi desemnat câştigătorul, în
funcţie de punctajul obţinut în urma jurizării. Altceva nu avem ce să facem. Nu
ne putem lupta cu vremea", a completat Cristina Mitchievici.
Ne ţinem de program?
Potrivit programului, ieri, între orele 15.00 şi 16.00, erau programate calificările, iar între 16.15 şi 19.00, antrenamentele. Competiţia este programată pentru sâmbătă şi duminică, între 11.00 şi 12.30. În concurs intră (sau cel puţin sperăm că le va permite vremea) unii dintre cei mai buni piloţi ai lumii: Castor Fantoba / Ramon Alonso (campion mondial absolut în 2007, câştigatorul competiţiei de acrobaţie de la Al Ain din Emiratele Arabe Unite - rezervă) din Spania, Svetlana Kapanina (de cinci ori campioană mondială) - Rusia, Hubie Tolson (Campion Naţional) - SUA, Tom Cassels (Campion Naţional), Zoltan Veres (posesor al recordului mondial pentru cel mai mare număr de tonouri efectuate succesiv) - Ungaria, Philipp Steinbach din Germania, Renoud Escalle din Franţa şi Pierre Marmi din Elveţia.
Programul stabilit de organizatori mai cuprinde şi demonstraţii de acrobaţii aeriene, dar şi salturi cu paraşuta. FAI Mamaia World Elite Acrobatic Formula a fost prezentat ca fiind primul eveniment de acrobaţie aviatică organizat vreodată în România, sub egida Federaţiei Aeronautice Internaţionale.
{mos_ri:FAI Mamaia}- surmelis argentina pusa 28 Jul, 2009 07:00 Cine este CURAJOS se urca intr-un avion si sare cu parasuta ,cine nu este asa sta jos la sol si priveste spectacolul aerian sau atata mass-media impotriva celui curajos.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


