Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:41 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Burj Al Arab - motiv de dusmanie in grupul Mazare?!

ro

04 Jun, 2009 20:50 5313 Marime text

deschidere.jpgDocumentele de mediu nu precizau cum anume a reuşit Five Holding să pună mâna pe terenul înverzit

Atacurile grupului Radu Mazăre la adresa Elenei Udrea nu încetează. După o perioadă în care a încercat să ne facă să credem că a ajuns la o înţelegere cu cea văzută ca fiind unul dintre oamenii de bază ai PD-L-ului, pe de-o parte, dar şi ai preşedintelui Traian Băsescu, pe de altă parte. Însă, deja oamenii primarului, în frunte cu fratele său, senatorul Alexandru Mazăre, au început să o atace pe cea care conduce Ministerul Turismului.

Substratul problemei pare a fi altul şi nu aşa cum a reclamat parlamentarul, reducerea TVA-ului în turism, impozitul pe profitul reinvestit în acest domeniu de activitate să fie zero şi soluţii pentru a ajuta finanţările în turism. În fapt, problema cea mai mare pentru actuala administraţie publică locală şi pentru acoliţii săi pare a fi faptul că Elena Udrea a adus aminte că există Hotărârea de Guvern nr. 31/1996 şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 58/1998, prin care este stabilită obligaţia autorităţilor publice locale din staţiunile turistice de a obţine avizul Ministerul Turismului pentru documentaţia de urbanism şi pentru autorizaţii de construcţie. Cu alte cuvinte, oricine îşi mai doreşte o viluţă sau un hotel în Mamaia va fi nevoit să primească nu numai avizul primăriei lui Mazăre, ci şi cel al Ministerului Turismului.

Moda yacht-urilor de beton

Mai mult decât atât, planul prevede interzicerea construirii de hoteluri cu foarte multe etaje, fapt de asemenea deranjant pentru un primar care a făcut totul pentru a atrage investitorii în staţiunea pe care o păstoreşte, în special pe spaţiu verde cu destinaţie schimbată sau pe terenuri retrocedate - DNA-ul ştie cum. În orice caz, pentru a ne lămuri cum stă treaba cu hotelurile înalte, ne-am interesat cam ce proiect ar fi lovit de noile reguli de urbanism. Aşa că am găsit singurul proiect de hotel cu 21 de etaje, în staţiunea Mamaia, între Parc şi Perla. Unde credeţi?! Evident, pe spaţiul verde. Asta nu ar fi chiar o problemă majoră, din moment ce la numai câţiva metri mai încolo a răsărit Corallia Residence, clădirea celebrei firme Westhouse Group. Aşadar, hotelul cu 21 de etaje va avea forma unui yacht. Sau, după cum explică documentaţia depusă în urmă cu mai bine de un an la Agenţia pentru Protecţia Mediului, „exteriorul volumului sugerează velele unei ambarcaţiuni, iar cea interioară, la nivelul apartamentelor, compartimentarea cabinelor unui yacht". Cu alte cuvinte, va fi o copie mioritică a celebrului hotel de şapte stele, din Dubai, Burj Al Arab. Sau o a doua copie după celebrul hotel, din moment ce în urmă cu nu mult timp s-a anunţat că se va mai ridica o unitate de cazare cu aceleaşi coordonate estetice, numai că la o scară mai mică.

Spaţiu ne-verde

Proiectul „yacht-ului" constănţean a fost întocmit de o firmă din Portugalia, MD Europa, a arhitectului Luiz Deusdara. Proprietarul Burj Al Arab-ului cu 21 de etaje va fi SC Five Holding SA. Mai precis, societatea care deţine magazinul Brick, despre care se vorbeşte prin popor ca fiind „al lui Mazăre". Trebuie specificat că documentele de mediu nu precizau cum anume a reuşit Five Holding să pună mâna pe terenul înverzit, însă un lucru este clar: la un moment dat, pe acel spaţiu era postată o pancartă care spune foarte clar că „se interzice ruperea sau tăierea arborilor sau a florilor, distrugerea spaţiilor verzi prin parcarea autovehiculelor sau prin practicarea jocurilor sportive, depozitarea gunoaielor sau a deşeurilor de orice natură", şi că toate acestea vor fi pedepsite cu sume cuprinse 1.500.000 şi 25.000.000 de lei. Adică în Mamaia se construieşte pe spaţiul verde?! Noua construcţie va avea trei subsoluri, parter, mezanin şi 21 de etaje, iar investiţia se va ridica, potrivit documentaţiei depuse la Agenţia pentru Protecţia Mediului, la 35 de miliarde de lei. Clădirea va lua naştere pe o suprafaţă de teren de 1.200 mp, pe spaţiu verde.

mamaia_five_holding_5.jpgFive Holding + Sigma Trading = Mazăre

Investitorul este implicat în multe proiecte imobiliare, cu un renume destul de controversat, având în plan un ansamblu rezidenţial de 270 de apartamente în zona strada Eliberării - Halta Traian. De asemenea, pe 6 octombrie 2006, Five Holding a cumpărat de la SC Bizart Group un teren de 7.366 metri pătraţi în zona Faleză Nord - Pescărie. Aici a luat naştere Ansamblul Rezidenţial Spectrum Residence. Legătura dintre cele două proiecte este simplă: clădirile au la bază terenuri retrocedate. SC Five Holding SA îi are ca acţionari pe Gheorghe Oancea (patronul de la On Plonge, proprietar de hotel în Mamaia) şi SC DITLINE INVESTMENTS LTD din Cipru. Firma apare în acţionariatul SC Sigma Trading SA, societate în care îl regăsim şi pe primarul Radu Mazăre. Aşadar, dacă ordonanţa s-ar aplica, partenerii de afaceri ai primarului ar avea de suferit. Se poate aşa ceva?!

Descentralizarea, bat-o vina!

Pentru a ne lămuri cum stă treaba cu conflictul dintre „echipa Mazăre" şi Elena Udrea, l-am contactat telefonic pe senatorul Alexandru Mazăre. Acesta a spus că nu i se pare normal că ministrul Turismului doreşte să se implice în treburi ce ţin exclusiv de administraţia publică locală: „Este o problemă de descentralizare şi o chestiune care trebuie lăsată în grija autorităţilor locale. Da' la Poiana Braşov de ce nu intervine? La noi, urbanismul îl face madam Udrea. La Bucureşti, în centrul istoric, de ce nu intervine? Că şi acolo este zonă turistică, nu numai la Mamaia". Referitor la proiectul celor de la Five Holding şi la şansele lui de materializare în cazul aplicării ordonanţei, fratele primarului Radu Mazăre, parlamentarul Alexandru Mazăre, nu a dorit să comenteze.

{mos_ri:Burj Al Arab,Mazare}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • jucatori de minigolf 26 Dec, 2009 18:40 primarul mazare distruge si ultimul Minigolf din Mamaia, pt a construi un hotel
  • assos 05 Jun, 2009 17:52 de ce nu se sesizeaza dna-ul in legatura cu tranzactiile astea dubioase. dna cta il protejeaza pe mazare???????? vrem control de la csm pt ca la dna cta sunt niste incompetenmti care il sprijina pe mazare.
  • catalin 05 Jun, 2009 14:05 FIVE HOLDING A CUMPARAT TEREN DE LA BIZART ...PAI BIZART SUNT TOT EI, ASA CA E CLAR O SPALARE DE BANI, DOMNILOR PROCURORI E LA DNA !!!
  • Ciprian 05 Jun, 2009 12:26 andrew .. de ce nu vii si tu pe SkyscraperCity? :)
  • andrew 05 Jun, 2009 07:30 cand incepe constructia hotelului de 21 de etaje? hotelul Argos mai exact, abia astept sa se construiasca, nu mai pot eu de iarba pisata de caini care o numiti voi spatiu verde.