tomis@ziuact.ro
Crucial Systems
Acasa arrow Actualitate arrow Green Energy si-a amanat proiectul parcului eolian de 200MW din Tulcea

Green Energy si-a amanat proiectul parcului eolian de 200MW din Tulcea

Share |
windpower.jpgGreen Energy Grup SA şi-a amânat proiectul parcului eolian de circa 200MW din Tulcea şi al centralei electrice pe biogaz de la Iernut, întrucât legislaţia din România nu spriină suficient micii investitori în energie regenerabilă, a declarat Agenţiei NewsIn preşedintele-director general al companiei. 

„Avem circa 300 hectare, în Tulcea. Vroiam să dezvoltăm acolo un parc eolian de circa 200MW putere totală instalată. Însă legislaţia din România privind sursele renegerabile nu stimulează astfel de proiecte. Legislaţia este în aşa fel făcută încât sprijină marii investitori, numai marile companii de utilităţi sunt avantajate. Pe cei mici îi desfiinţează", a declarat Agenţiei NewsIn preşedintele-director general al companiei, Gheorghe Tripon.
Tripon afirmă că nu va renunţa la aceste proiecte în energii regenerabile.
Acesta a mai spus că, de exemplu, potrivit legii, Guvernul stabileşte sistemul de promovare a energiei regenerabile, nu îl aplică, pentru că nu există o Hotărâre de Guvern pentru aplicarea ei.

„Până în 2008, nu exista o lege a energiilor regenerabile. Erau trei Hotărâri de Guvern vagi, care nu au putere de lege şi care nu erau suficient de fezabile. Apoi, Legea 220/2008 privind energiile regenerabile a îmbunătăţit cumva schema de susţinere a energiilor regenerabile. Doar pe eolian se mai poate face ceva. Însă, legea e de decor. Se mai spune acolo că, dacă ai proiecte în producţia de electricitate din surse eoliene, primeşti două certificate verzi, pentru fiecare MWh produs şi livrat în reţea. Dar asta e doar pe hârtie. Tot un certificat primeşti, ca şi înainte", a menţionat preşedintele-director general al Green Energy Grup SA. Potrivit acestuia, ar trebui încurajată şi producţia de energie din biomasă şi culturile de plante energetice, având în vedere potenţialul ridicat al României privind biomasa. „Green Energy Grup SA a avut la un moment dat un proiect pe biomasă la cheie, însă nu l-am putut realiza efectiv, din cauză că nu primeam suficiente subvenţii", a adăugat Tripon.
Producţia companiei din primul semestru a scăzut cu 55%, faţă de aceeaşi perioadă din 2008, din cauza schimbărilor climatice, „vântul nu a mai bătut la fel". De asemenea, în 2008, compania a înregistrat pierderi de 72.000 euro, din cauza cheltuielilor financiare foarte mari şi a investiţiilor făcute. De asememea, cifra de afaceri a companiei a scăzut de la 1,5 milioane euro, în 2007, la aproape 200.000 euro, în 2008, a spus Tripon.

Green Energy Grup SA anunţa în urmă cu doi ani că doreşte să se impună ca un actor important pe piaţa producătorilor de energie din surse regenerabile din România şi că va dezvolta trei proiecte de parcuri eoliene, cu puteri instalate de circa 60-70 MW fiecare, în urma unor investiţii de aproximativ 300 milioane de euro. Totodată, compania anunţase atunci că va participa şi la un proiect ce vizează construirea unei centrale electrice de 5 MW, pe biogaz, la Iernut, precum şi a unei fabrici de bioetanol. Potrivit lui Tripon, valoarea acestui proiect se ridica atunci la aproximativ 80 milioane de euro.

În prezent, în România sunt instalate unităţi de producţie energie electrică din surse eoliene de circa 11MW. Green Energy Group deţine în prezent o cotă de circa 20%. Compania are trei turbine cu o putere totală instalată de 1,95MW.

www.realitatea.net



Comentarii (0)add comment
Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
micsoreaza | mareste

busy
 
Publicitate
Altinbas Diamonds
Actualitate
De astazi

„Martisoare literare" la Gradinita nr. 3 MangaliaM.D.M. | Marti, 09 Martie 2010 | (159)

Grădiniţa nr. 3 Mangalia a organizat cea de-a doua ediţie a concursului „Mărţişoare literare", derulat în cadrul proiectului regional „Prietenie fără frontiere". În concurs s-au înscris micuţi d...

Fratia Tundriilor
Italienii fac turnuri in sudul Constantei
Corina SAMOILA | Marti, 09 Martie 2010 | (594)

Tundria Patru Invest a fost înfiinţată în 2005, de Loredana Ştefania Burcuţă şi Stefano Bargagni

La Agenţia pentru Protecţia Mediului a fost depusă documentaţia privind realizarea unui ansamblu de imobile 2S+D+P+15E, loc...

Nemirschi implineste, astazi, 51 de aniCorina SAMOILA | Marti, 09 Martie 2010 | (320)

Născut pe 9 martie 1959, Nemirschi a fost unul dintre pionii principali ai administraţiei Mazăre până la sfârşitul lui 2008, când Radu Mazăre a ales să se lipsească de ajutorul său şi să-l trimită la Bucureşti, ca min...

Sansa pentru „micii actionari" Rompetrol Rafinare (RRC)
Rompetrol Group a majorat oferta pentru actiunile Rompetrol Rafinare
Corina SAMOILA | Miercuri, 24 Februarie 2010 | (423)

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a anunţat luni, 22 februarie, reluarea ofertei publice de preluare a acţiunilor Rompetrol Rafinare (RRC) de către Grupul Rompetrol, la un preţ de 0,0750 lei/acţiune şi reintroducerea acestor t...

Din arhiva

Ele sunt sexy PSD-istele lui Mazare (galerie foto)Corina SAMOILA | Luni, 08 Martie 2010 | (1056)

„Melci, scoici, raci, craci", spune un cântec în vogă. Chiar dacă erau în Mamaia, aproape de plajă, de melci, scoici şi raci, petrecerea pe care PSD-istele au organizat-o cu ocazia Zilei Femeii ne-a arătat mai mul...

Programul „Rabla" ar putea fi extins si pentru echipamentele portuareManuela MOLDOVEANU | Luni, 08 Martie 2010 | (131)

Reprezentanţii PD-L Constanţa au declarat ieri, că economia naţională are şanse de redresare în acest an.

Afirmaţiile democrat-liberalilor au avut ca punct de plecare declaraţiile guvernatorului Băncii Naţionale, Mugur Isăr...

Au salvat un delfin (galerie foto)Anca CHICU | Luni, 08 Martie 2010 | (153)

În urma unui apel primit de la dispeceratul Apelor Române - Direcţia Dobrogea Litoral, echipa mobilă a Societăţii de Exploatări Oceanografice şi Protecţie a Mediului Marin „Oceanic Club" a intervenit în zona pla...

Ziua Femeii, sarbatorita in avans la Scoica Land (galerie foto)Mihaela ZAHARIA | Luni, 08 Martie 2010 | (448)

Se pare că primăvara este anotimpul care vine nu numai să dezgheţe zăpezile unei ierni grele, dar şi să descătuşeze inhibiţiile femeilor, care, în fiecare an, profită de ocazia venirii mărţişorului şi îşi rezervă ...

Eleganta la petrecerea de 8 Martie, din Cumpana (galerie foto)Manuela MOLDOVEANU | Luni, 08 Martie 2010 | (433)

Atmosfera specifică zilei de 8 Martie s-a făcut simţită încă de ieri, în comuna Cumpăna. Centrul localităţii era plin de florărese.

Multe dintre florile vândute au ajuns în braţele primarului Mariana Gâ...

Inspectie RODIS la CSS nr. 1Anca CHICU | Luni, 08 Martie 2010 | (250)

Dacă în 2004, Clubul Sportiv Şcolar nr. 1 (CSS) era primul pe ţară, iar ulterior a primit sute de mii de euro drept răsplată pentru rezultate, acum situaţia este cu totul alta. În clasamentul general, la competiţii oficiale, cl...

ENEL deviaza reteaua din cauza lucrarilor la centura ConstanteiManuela MOLDOVEANU | Sambata, 06 Martie 2010 | (198)

Din cauza lucrărilor de realizare a noii centuri ocolitoare a Constanţei pentru autostradă, în zona Constanţa - Cumpana, Enel Distribuţie Dobrogea trebuie să devieze o reţea electrică la cererea Ministerului Transporturilor. ...

Valu lui Traian ar putea avea sensuri giratoriiManuela MOLDOVEANU | Sambata, 06 Martie 2010 | (213)

Democrat-liberalii constănţeni l-au avut din nou oaspete, în şedinţa Biroului Permanent Judeţean de aseară, pe secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Anton Marin.

Acesta a preluat o parte dintre problemele legate ...

Vrabia malai viseaza
Tramudana, in locul liberalului Cupsa, la masa Consiliului Local
Corina SAMOILA | Sambata, 06 Martie 2010 | (247)

Pentru că PNL-iştii au lipsit de la şedinţa extraordinară de Consiliu Local, fiind plecaţi la Congresul partidului lor, scaunele ocupate de obicei de Ovidiu Cupşa, Constantin Matei şi Victor Manea au rămas libere.  ...

Inca un razboinic in PSDCorina SAMOILA | Sambata, 06 Martie 2010 | (482)

Într-un partid în care toţi se dau mari luptători şi uneori mai adoptă şi o vestimentaţie asortată atitudinii, iată că mai este loc şi de alţi... războinici.

Chiar dacă cei care ne obişnuiseră cu vestimentaţii army...

Ce blocuri urmeaza a fi consolidate impotriva riscului seismicR.T. | Sambata, 06 Martie 2010 | (196)

Ieri, a apărut în Monitorul Oficial al României, Partea I, numărul 145, Hotărârea de Guvern numărul 148, prin care se aprobă Programul de acţiuni pe anul 2010, privind proiectarea lucrărilor de consolidare pentru reducerea ...

Sondaj

Top articole »
Chocolitious Bistro
Chocolitious »

Top Estate: Portalul Imobiliar Profesionist
Arif
Publicitate
Oil Terminal: 10 ani de experienta
Publicitate
Publicitate
Antitepari

Revista Presei ziare Ziare

Site-ul www.ziuaconstanta.ro este optimizat pentru browser-ele Internet Explorer, Mozilla Firefox si Google Chrome, cu rezolutia minima de vizualizare de 1024x768 pixeli.
Pentru probleme legate de functionalitatea site-ului va rugam sa semnalati webmasterul: webmaster@ziuact.ro

© 2010 ZIUA de Constanta, toate drepturile rezervate.