Dizzy Beach SRL contestă licitația pentru un sector de plajă din Năvodari. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanța
Dizzy Beach SRL contestă licitația pentru un sector de plajă din Năvodari. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel
10 Jun, 2026 10:25
ZIUA de Constanta
194
Marime text
194
Marime text
.jpg)
Societatea Dizzy Beach SRL a deschis un proces împotriva Administrației Naționale „Apele Române”, solicitând suspendarea executării actelor administrative emise în cadrul procedurii de atribuire a unui sector de plajă din Năvodari.
Potrivit informațiilor disponibile pe portalul instanțelor, dosarul nr. 2093/118/2026 are ca obiect „suspendare executare act administrativ” și se află pe rolul Curtea de Apel Constanța, după ce cauza a fost declinată de la Tribunalul Constanța. Primul termen de judecată la Curtea de Apel este programat pentru 13 iulie 2026, de la ora 10.00.

Conform rejust.ro, Dizzy Beach SRL susține că a participat la licitația organizată de Apele Române pentru închirierea subsectorului 2 din Sectorul 2 Năvodari, cu o suprafață de 6.480 de metri pătrați.
Potrivit societății, în urma evaluării ofertelor a fost clasată pe locul al doilea, cu 54,30 puncte, deși consideră că anumite documente privind oferta tehnică și experiența relevantă nu au fost luate în calcul de comisia de evaluare. Reclamanta afirmă că aceste documente au fost depuse odată cu oferta, însă într-un alt plic decât cel indicat de procedură.
Firma susține că, dacă respectivele documente ar fi fost punctate, ar fi obținut un scor superior și ar fi câștigat licitația. Totodată, aceasta invocă lipsa unor explicații detaliate privind motivele depunctării și solicită suspendarea efectelor actelor administrative până la soluționarea acțiunii principale de anulare.
Potrivit platformei rejust.ro, Administrația Națională „Apele Române” a solicitat respingerea cererii, argumentând că evaluarea ofertelor s-a desfășurat în conformitate cu legislația și documentația de atribuire.
Instituția susține că reclamanta nu a demonstrat existența unui „caz bine justificat” și nici a unei „pagube iminente”, condiții necesare pentru suspendarea unui act administrativ. De asemenea, pârâta arată că documentele invocate de societate nu au fost depuse conform cerințelor prevăzute în caietul de sarcini și că regulile procedurii erau cunoscute și obligatorii pentru toți participanții.
Tribunalul Constanța nu a analizat fondul disputei privind legalitatea licitației, ci a constatat că nu este competent material să judece cauza.
Instanța a reținut că litigiul vizează acte emise de Administrația Națională „Apele Române”, instituție publică de interes național aflată în coordonarea autorității centrale din domeniul apelor. În aceste condiții, potrivit Legii contenciosului administrativ, competența de soluționare în primă instanță aparține secțiilor de contencios administrativ ale curților de apel și nu tribunalelor.
Prin urmare, Tribunalul Constanța a admis excepția necompetenței materiale și a declinat dosarul către Curtea de Apel Constanța, care va continua judecata cauzei.
Dosarul este înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța din 9 iunie 2026, iar următorul termen de judecată a fost stabilit pentru 13 iulie 2026.
Despre Dizzy Beach SRL
Societatea Dizzy Beach SRL a fost fondată în anul 2022, are sediul în municipiul Constanța, strada Poet Andrei Mureșanu nr. 49 și se ocupă de „Alte activități recreative și distractive”.
Conform termene.ro, asociat unic este Rusu Simona Elena, iar administrator este Cichemschi Andreea.
Rusu Simona Elena mai este asociat și administrator la Dizzy Summer SRL, iar Cichemschi Andreea mai este asociat la Evo Vision Management SRL.
În anul 2025, firma Dizzy Beach SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 535.218 lei, cu un profit de 32.965 lei, la un angajat, având datorii în valoare de 312.447 lei.
Pentru documentarea acestui material s-au folosit informații de pe portaljust.ro, rejust.ro și termene.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Zi crucială la Tribunalul Constanța: Litigiul dintre directorul financiar Ramona Tudor și Spitalul Municipal Medgidia are un nou termen
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


