Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:28 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Audieri in procesul lui Caibula

ro

15 Apr, 2004 00:00 1266 Marime text
La Tribunalul din Constanta a avut loc, ieri, un nou termen de judecata in procesul in care inculpat este Geihun Caibula. Judecatorii au audiat un martor, respectiv pe Nicolae Chitu, care a spus ca, in momentul in care inculpatul a auzit ca tanarul pe care-l lovise a murit, a vrut sa se arunce dintr-un taxi. "Spunea ca nu concepe ca de la un simplu pumn a putut sa omoare pe cineva", a mai relatat Chitu. Pentru continuarea cercetarilor magistratii au stabilit un nou termen pentru data de 12 mai. Potrivit actului de inculpare, prin care Caibula a fost trimis in judecata, in cursul anului trecut, Nicolae Marginean, in varsta de 24 de ani, se intorcea de la o petrecere insotit de doua fete. Cei trei tineri se aflau in trecere pe o alee din Satul de Vacanta, in zona dintre Casa Valceana si Casa Teleorman. La un moment dat, din sens contrar, s-a apropiat un grup de trei indivizi aflati sub influenta alcoolului. Cum fetele care-l insoteau pe Nicolae Marginean au atras atentia acestora, in momentul in care s-au apropiat de grup au inceput sa faca glume proaste si propuneri indecente. Marginean a luat atitudine, spunandu-le celor trei sa inceteze cu agresiunile verbale si, mai ales, sa-si vada de drum. In acel moment, cei trei indivizi s-au suparat, iar unul dintre ei l-a lovit cu pumnul direct in plina fata, Nicolae Marginean fiind aruncat la pamant. In cadere, acesta s-a lovit puternic cu capul de o bordura, pierzandu-si imediat cunostinta. Dupa ce au vazut ca tanarul nu se mai ridica de jos, iar fetele incepusera sa tipe, agresorii au fugit. Tanarul a fost urgent transportat la spital, iar la scurt timp a decedat. In urma cercetarilor efectuate, autorului atacului, Geihun Caibula, de 20 de ani, a fost trimis in judecata.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii