Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:14 04 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Astazi este Craciunul la rusii lipoveni

ro

07 Jan, 2006 00:00 1026 Marime text

# Acestia respecta in continuare vechiul calendar iulian * In prezent, in Romania locuiesc peste 30.000 de membri ai acestei etnii

Respectand in continuare vechiul calendar iulian, astazi, pravoslavnicii, cum se autodefinesc lipovenii, rusii, bulgarii si ucrainenii din Dobrogea, praznuiesc Nasterea Domnului. Ei sarbatoresc de asemenea Anul Nou, pe 14 ianuarie si Botezul Domnului, pe 19 ianuarie. Cei mai multi dintre cei care praznuiesc astazi Nasterea Domnului in Dobrogea sunt rusii lipoveni care locuiesc preponderent in judetul Tulcea, iar in judetul nostru in localitatile Ghindaresti, Navodari si municipiul Constanta. Sarbatoarea Nasterii Domnului Iisus Cristos este deschisa, potrivit vechiului calendar iulian, de Seara de Ajun, cand copiii si tinerii imbracati in costume traditionale, avand asupra lor colaci legati cu stergare inflorate, trec pe la casele rudelor si prietenilor, in cete de uratori pentru a le aduce vestea cea buna a nasterii pruncului sfant si canta: "Hristos se naste, slaviti-L, iesiti si intampinati-L". Tot in ajunul Craciunului, la rusii lipoveni traditia cere ca toti membrii familiei sa se adune in jurul mesei pentru o cina speciala, obiceiurile si felurile de mancare diferind de la localitate la localitate si chiar de la familie la familie. Credinciosii de rit vechi nu beau si nu mananca nimic, cu exceptia unei cantitati mici de apa, si asta numai daca este strict necesar, pana la aparitia primei stele pe cer, semnificand steaua care i-a condus pe cei trei Magi spre locul unde s-a nascut Mantuitorul.Atunci incep si petrecerile, insa, desi bucatele sunt de post, servirea este una festiva. Praznicul, denumit "Cina Sfanta", se aseaza pe o masa acoperita cu o fata alba amintind de scutecele pruncului Iisus. In mijlocul mesei sta, obligatoriu, o lumanare alba aprinsa, iar langa ea o bucata de azima. In mod traditional, "Cina Sfanta" este compusa din 12 feluri de mancare diferite, care amintesc de cei 12 apostoli. Cina traditionala de pe 6 ianuarie este o cina religioasa, de post, care este compusa in special din peste. In mod simbolic, mancarea se leaga de Lumea Mortii, mancare de fasole, peste, smochine uscate si mere. Pranzul pentru ziua de Craciun se serveste mai devreme decat de obicei si dureaza mult mai mult ca timp. Una din partile traditionale ale mesei de Craciun o constituie painea rotunda si plata care se numeste "cesnica", preparata din grau din ultima recolta, amestecat si cu alte cereale. In coca din care se coace painea se pune o moneda de aur sau de argint. Painea este intotdeauna decorata cu impletituri, pasari sau trandafiri. Asa cum spuneam, cei mai multi credinciosi de rit vechi se gasesc in judetul Constanta in localitatea Ghindaresti, unde astazi, cu mic, cu mare, toti localnicii se vor aduna la biserica din comuna. In prezent, in Romania locuiesc peste 30.000 de membri ai acestei etnii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii