Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
09:07 22 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Participarea secretarului de stat Bogdan Aurescu la reuniunea regională a ambasadorilor polonezi

ro

24 Apr, 2012 14:38 533 Marime text

Comunicat de presă

Participarea secretarului de stat Bogdan Aurescu la reuniunea regională a ambasadorilor polonezi

Secretarul de stat Bogdan Aurescu a participat, la data de 23 aprilie 2012, în calitate de vorbitor principal, la reuniunea ambasadorilor Republicii Polone din statele Europei de Sud-Est, care se desfăşoară în aceste zile la Bucureşti.

În intervenţia sa cu acest prilej, secretarul de stat român a trecut în revistă stadiul relaţiei de Parteneriat Strategic între România şi Polonia, subliniind că aceasta reprezintă o expresie firească a abordărilor convergente ale celor două ţări pe o gamă largă de teme de interes, la nivelul afacerilor europene, de securitate şi regionale.

În context, a subliniat că poziţia geopolitică a celor două ţări – la frontiera estică a NATO şi a UE – generează abordări similare, în special pe problematica de securitate şi cea europeană, evocând în acest sens prima rundă a Dialogului Strategic bilateral la nivelul adjuncţilor de ministru din Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Apărării Naţionale, care a fost organizată la Varşovia, în intervalul 1-2 martie 2012.

Oficialul român a subliniat în intervenţia sa interesul constant al ţării noastre pentru regiunea extinsă a Mării Negre, arătând că menţinerea acestei teme în atenţia NATO şi UE contribuie la consolidarea securităţii şi stabilităţii regionale. În intervenţie a mai fost accentuată necesitatea menţinerii unei legături transatlantice puternice. Totodată, oficialul român s-a referit şi la necesitatea actualizării Strategiei UE de Securitate, adoptată în 2003.

Secretarul de stat Bogdan Aurescu a trecut în revistă obiectivele ţării noastre la Summit-ul NATO de la Chicago (20-21 mai 2012), cu accent pe susţinerea declarării capabilităţii interimare a NATO în domeniul apărării antirachetă şi problematica Afganistanului, în special în ceea ce priveşte finalizarea tranziţiei şi pregătirile pentru perioada post-tranziţie.

Ti-a placut articolul?

Comentarii