Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
15:41 03 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

UPDATE. Constanța. Cel mai frig este la Hârșova și Cernavodă. Nu vă imaginați câte grade sunt acum. Ce mai spun meteorologii

ro

28 Oct, 2016 06:15 2323 Marime text
Astăzi, valorile termice diurne vor caracteriza o vreme mai rece decât ar fi normal la această dată, în special în jumătatea de sud-est a ţării, potrivit meteoplus.
 
În cursul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări în jumătatea de sud a teritoriului, dar şi în regiunile estice, și izolat va ploua slab în sud-vest, iar în rest vor fi condiţii de burniţă.
 
Pe timpul nopţii înnorările vor cuprinde nordul şi centrul, iar precipitaţiile se vor semnala local în zona Carpaţilor Orientali, unde la peste 1500 m altitudine vor predomina ninsorile.
 
Vântul va fi slab şi moderat, cu intensificări local în sud-est, mai ales spre sfârşitul intervalului când în zona montană va sufla tare.
Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 13 grade, iar cele minime între -3 şi 5 grade.
Dimineaţa izolat va fi ceaţă, iar spre sfârşitul nopţii în centru şi în sud vor fi condiţii de brumă.
 
Acum la stațiile meteo de pe teritoriul județului Constanța sunt 2 grade la Hârșova și Cernavodă, 3 la Medgidia, 4 la Mangalia și 6 Constanța.
Maxima zilei va ajunge, greu, greu de tot, 9 grade.

UPDATE:
La ora 07.00 la Hârșova se înregistrau 0 grade, la Cernavodă 1, la Medgidia 3 grade, la Mangalia 4, iar la Constanța 6.


Sursa foto: ZIUA de Constanta
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii