Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
10:37 30 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Buletin de presă IPJ

ro

28 Jun, 2015 17:13 543 Marime text
3 minori şi un major cercetaţi de către poliţişti, pentru comiterea mai multor tâlhării
În urma unui complex de activităţi informativ-operative, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa i-au identificat pe M. Osman de 22 ani, I. B., de 15 ani, C. D., de 14 ani şi I. S., de 17 ani, toţi din oraş Năvodari, bănuiţi de comiterea a trei tâlhării.
 
Astfel, la data de 10.06.2015, ora 11.20, un minor în vârstă de 16 ani, din Constanţa, în timp ce se deplasa pe b-dul Al. Lăpuşneanu, în dreptul staţiei RATC nr.100-Şaguna, a fost acostat de cei 3 şi prin ameninţare, i-au sustras din buzunarul pantalonului un telefon mobil în valoare de 500 lei.
 
La data de 10.06.2015, ora 11.45, minor de 13 ani, care se deplasa pe b-dul Al. Lăpuşneanu, a fost acostat din spate şi prin ameninţare, i-au sustras din buzunarul de la spate al pantalonilor, un telefon mobil în valoare de 1.200 lei.
 
La data de 10.06.2015, ora 10.30, în timp ce se afla în Parcul Casei de Cultură din Constanţa un minor în vârstă de 17 ani a fost acostat şi prin violenţă, i-a fost sustras din buzunarul pantalonului, un telefon mobil în valoare de 500 lei.
 
Prejudiciul cauzat, în valoare de 2.200 lei a fost recuperat în proporţie de 70 %.
Cei 3 au fost iniţial reţinuţi pe bază de ordonanţe, iar în ziua de 27.06.2015, au fost prezentaţi Judecătoriei Constanţa, unde s-a dispus faţă de I. S. - măsura controlului judiciar, iar faţă de M. Osman, I. B. şi C. D. - măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 zile.
 
Ţigarete de contrabandă confiscate de poliţişti
 
La data de 27.06.2015, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Constanţa au depistat-o în zona centrală a municipiului Mangalia (piaţă) pe N. Sulia, 46 ani, în timp ce oferea spre vânzare 57 pachete de țigări netimbrate.
 
Totodată, a fost depistată şi A. Emrah, de 26 ani, din Mangalia, care oferea spre vânzare 28 pachete țigări netimbrate.
Cantitatea de ţigări a fost confiscată, în cauze fiind întocmite dosare penale.
 
Identificată în scurt timp de la sesizare, de către poliţiştii Secţiei 2
 
La data de 27.06.2015, ora 18.30, poliţiştii Secţiei 2 au fost sesizaţi de către un bărbat, cu privire la faptul că, în timp ce se afla cu soţia într-un magazin din incinta unui centru comercial, a lăsat pe o canapea, un portmoneu ce conţinea 300 lei, acte personale şi un telefon mobil, care a fost sustras de persoane necunoscute.
 În urma cercetărilor, poliţiştii au identificat persoana bănuită de comiterea furtului, în persoana lui I. S., de 28 ani, din mun. Constanţa, angajată a magazinului, recuperând şi bunurile reclamate ca sustrase.
 
Infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere
 
Poliţiştii rutieri din Mangalia cercetează în stare de libertate M. Mihail, de 47 ani, din mun. Mangalia, care în noaptea de 26/27.06.2015, a condus un moped pe raza localităţii, sub influenţa băuturilor alcoolice dar şi pe F. Silviu, de 29 ani, din mun. Mangalia, în noaptea de 26/07.06.2015, a condus un autoturism pe raza aceleiaşi localităţi, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
 
Poliţiştii din Murfatlar îl cercetează în stare de libertate pe V. Paul, de 47 ani, din localitate, care în noaptea de 26/27.06.2015, a condus un autoturism în oraş Murfatlar, sub influenţa băuturilor alcoolice.
 
  COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Ti-a placut articolul?

Comentarii