Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:18 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Tenorul italian Andrea Bocelli, cel care a scris istorie muzicală... (video)

ro

22 Sep, 2014 00:00 3709 Marime text
Născut în anul 1958, pe 22 septembrie, într-o familie de fermieri, în Lajatico, regiunea Toscana din Italia, Andrea Bocelli împlineşte, astăzi, vârsta de 56 de ani.

Andrea Bocelli a crescut la ferma familiei, iar la vârsta de şase ani, a început să ia lecţii de pian, flaut şi saxofon. Născut cu un glaucom grav, în anul 1970, la vârsta de 12 ani, a orbit, după ce a fost lovit în cap în timpul unui meci de fotbal. În acelaşi an, a câştigat prima competiţie muzicală cu melodia „O Sole Mio“.

După ce a absolvit liceul, a studiat dreptul la Universitatea din Pisa. Pentru a plăti taxele, Bocelli cânta seara în diferite baruri. În acea perioadă, a cunoscut-o pe cea care avea să-i devină soţie, Enrica Cenzatti, cu care va avea doi copii. Cei doi au divorţat în anul 2002.
Andrea Bocelli a debutat la Festivalul San Remo, în anul 1994, câştigând cu melodia „Calmo della Sera“. Recunoaşterea internaţională vine în 1996, odată cu lansarea melodiei „Con te Partiro“ care, ulterior, a fost rescrisă pentru a fi cântată în duet cu Sarah Brightman şi redenumită „Time to Say Goodbye“.

Cucereşte clasamentele din întreaga lume cu albumul internaţional „Romanza“, premiat cu discuri de platină. În 1997, Andrea Bocelli îşi face debutul şi în operă, interpretând cu succes părţi din „Madame Butterfly“ şi „Tosca“. Doi ani mai târziu, este nominalizat la Premiile Grammy pentru „Cel mai bun artist“, fiind prima nominalizare a unui artist de muzică clasică la această categorie.

Fenomenul „Bocellimania“ a luat amploare odată cu lansarea melodiei „The Prayer“, un duet cu Celine Dion. Prin vocea sa inconfundabilă, Andrea Bocelli impresionează şi emoţionează oamenii prin melodiile pe care le interpretează.

În anul 2004, tenorul italian s-a căsătorit cu Veronica Berti, în cadrul unei ceremonii restrânse care a avut loc în Toscana.
 
Sursa foto: Gulliver/Getty Images

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii