Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:46 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Pe 7 iulie, unul dintre cei mai importanţi pictori din secolul XX...

ro

07 Jul, 2014 10:56 2134 Marime text
Astăzi, se împlinesc 127 de ani de la naşterea pictorului Marc Chagall, unul dintre cei mai importanţi pictori din secolul XX şi unul dintre primii mari artişti modernişti.
 
Născut pe 7 iulie, la Vitebsk, Belarus, Moşe Shagal, pe numele lui adevărat, şi-a dorit să devină pictor de mic. Timp de două luni, a primit lecţii de pictură de la Iehuda Pen, urmând să studieze arta la Sankt Petersburg, unde a devenit elevul preşedintelui Academiei de Arte Frumoase.
Când are loc prima sa expoziţie din Statele Unite, Chagall preferă să rămână la Paris, unde pictează fără oprire. Caietul de schiţe era nelipsit din călătoriile sale din Olanda, Spania, Italia şi Egipt.
 
Între 1931 şi 1934, lucrează la ilustrarea Bibliei, călătorind şi la Amsterdam pentru a studia cu atenţie picturile biblice realizate de Rembrandt şi El Greco. Seria de ilustraţii pentru Biblie a cuprins 105 lucrări, fiind caracterizată drept uimitoare. Ocuparea Franţei de către Germania îl detemină pe artist să se refugieze, alături de soţia sa, Bella, în Statele Unite, unde era considerat un artist de talie internaţională.
 
În ciuda vieţii dificile şi a problemelor pe care le-a avut de înfruntat, şi-a păstrat naivitatea în picturile sale. Stilul său este original şi poetic, sub influenţa fanteziei şi a melancoliei. În anul 1969, în timpul vieţii, la Grand Palasi, i-a fost adus un omagiu. Aproape la fiecare zece ani, îi este dedicată o expoziţie, de exemplu cea de la Muzeul de Artă Modernă din Paris, din anul 1995, cu privire la perioada 1907-1922.
 
Sursa foto: dailymail.co.uk
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii