Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:16 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ştiaţi că...? Pe 16 iunie, se împlinesc 124 de ani de la naşterea comicului Stan Laurel, jumătatea celebrului cuplu Stan şi Bran (galerie foto)

ro

16 Jun, 2014 00:00 2781 Marime text
În urmă cu 124 de ani, s-a născut Stan Laurel, celebrul actor comic, regizor şi scenarist, jumătatea vestitului cuplu Stan şi Bran.
Arthur Stanley Jefferson, pe numele său adevărat, s-a născut în Anglia şi a debutat pe scenă la vârsta de 16 ani, apoi, alături de trupa de vodevil a lui Fred Karno, a călătorit în Statele Unite ale Americii, între anii 1910 şi 1913. În această perioadă, l-a cunoscut pe Charles Chaplin, pe care încerca să-l imite.
Stan Laurel, pe lângă numeroasele roluri interpretate, a regizat şi o serie de scurt-metraje. Între timp, îl cunoaşte pe Oliver Hardy, interpretul lui Bran, dar debutul celor doi comici se produce mai târziu, în anul 1927. Celebrul cuplu Stan şi Bran a avut un succes enorm, şi, în următorii 20 de ani, cei doi au fost nedespărţiţi pe marile ecrane, formând una dintre cele mai longevive echipe de comici din toate timpurile.
În timpul celui de-al doilea război mondial, au susţinut spectacole pentru trupele americane. În 1950, au încetat să mai apără în filme, însă au continuat să joace în diverse spectacole, în Anglia. Cuplul Stan şi Bran s-a despărţit odată cu moartea lui Oliver, după ce acesta a suferit două infarcte.
Stan Laurel a fost căsătorit de cinci ori şi a avut un singur copil, care a murit la nouă zile de la naştere. Actorul a primit Oscarul pentru întreaga carieră în anul 1960. Cinci ani mai târziu, a încetat din viaţă, la vârsta de 74 de ani, în Santa Monica, din California, în urma unui infarct. Pe epitaful lui scria: „Dacă plângi la înmormântarea mea, n-am să mai vorbesc cu tine niciodată“.
 
Sursa foto: acertaincinema.com
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii