Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
12:01 21 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Centrul natura Vindecarea înseamnă dezvățare

ro

18 Apr, 2014 09:00 835 Marime text
Toată viața învățăm.

De când venim pe lume, la fiecare pas, învățăm despre noi și despre realitatea pe care o percepem prin simțurile noastre. Propria experiență și ciclurile nesfărșite de încercare/evaluare și continuare sau oprire a experiențelor – reprezintă cele mai importante etape în propria EVOLUȚIE.

Pentru că acesta este SCOPUL final ”al jocului” numit viață – EVOLUȚIA – CREȘTEREA.

VINDECAREA unei suferințe, a unei probleme fizice, emoționale sau mentale – este o experiență asemănătoare tuturor celor prin care trecem în viață.
VINDECAREA este un proces – care seamănă cu orice ”piesă de teatru” – are un început – o desfășurare (partea de dramă, de conflicte) și un final.
Iar finalul este reprezentat exact de momentul în care persoana modifică ALEGERILE pe care le făcuse anterior, exact acele alegeri care au dus la apariția suferinței și realizează că are purerea să o facă. ”EU pot să o fac, EU sunt în stare”.

Prima parte a vindecării – este ACCEPTAREA suferinței – identificare și definirea clară a acesteia și conturarea nevoii de a lua măsuri și a căuta ajutor pentru a o putea depăși/rezolva.
Această introducere poate fi mai lungă, sau mai scurtă.
Funcție de tipul suferinței și de ”toleranța” la durere a persoanei.
Există oameni care pot ”duce” suferințe îngrozitoare o viață întreagă, fără a lua măcar în considerare ideea că există VINDECARE pentru orice fel de suferință pe acest pământ.
Și alți oameni care la cea mai mică durere, la cel mai mic conflict, la cea mai neînsemnată contrarietate ”urlă” cât îi țin puterile, speriindu-i pe toți cei din jur.

A doua parte – PROCESUL VINDECĂRI propriu-zis – începe la majoritatea oamenilor cu căutarea ajutorului în exterior. Întâi la membrii propriei familii, la prieteni și colegi de muncă. Apoi la ”specialiști” – la medici, la psihologi, nutriționiști sau preoți. Urmează inevitabil drumurile la ”vraci”, ”tămăduitori populari”, ”ghicitoare” și toți cei care fac legătura cu partea ”invizibilă” a lumii în care trăim. Vine și momentul dezamăgirii uriașe, în care apare constatarea că NIMENI nu are soluția pentru suferința celui în cauză.
ÎN SUFERINȚĂ, ÎN BOALĂ și ÎN MOARTE – suntem totdeauna SINGURI.
Și nu întâmplător.
Nu suntem lăsați singuri pentru că suntem ”păcătoși”, sau ”am greșit” cu ceva atât de tare încât ”avem nevoie să plătim” cu viața pentru asta.
NU EXISTĂ GREȘELI.
DIVINUL A CREAT O LUME PERFECTĂ, CU OAMENI MINUNAȚI ȘI PERFECȚI.
Doar că mulți oameni au uitat CINE SUNT, ce puteri au și că sunt ”dotați” cu tot ce au nevoie pentru a rezolva orice, pentru a VINDECA ORICE.
De aceea suntem lăsați singuri, în cele mai ”negre” momente ale vieții noastre.
Pentru că doar atunci, când suntem singuri, când ȘTIM că NIMENI și NIMIC nu ne poate ajuta, încetăm să mai căutăm sprijin în afară și ne întoarcem către comoara noastră interioară.
Suntem ”milionari” cu ”comori” la purtător – pe care le ducem în mod inconștient.
UITÂND CĂ STĂM PE COMORI – NE PLÂNGEM CONTINUU DE SĂRĂCIE!

Când ne întoarcem către interiorul nostru – în momentele ”de disperare” ale vieții noastre – Sinele nostru Înalt (sau Divinul din noi, sau Lumina noastră interioară – numiți-o cum doriți!) ne ajută să găsim drumul către propriile puteri.
Aflăm, în aceste circumstanțe – că avem nevoie să ne asumăm RESPONSABILITEA 100% pentru propriul proces de vindecare.
Aflăm că este nevoie să identificăm toate comportamentele/convingerile și tot ce am învățat de la alții – care, aplicate în practică – ne-au dus către suferință.
Aflăm că avem nevoie să ne ”dezvățăm” de toate ”mecanismele de compensare” ale conflictelor interioare – cu care ne-am învățat să supraviețum, de mici, pe pământ.

Ce face un copil mic atunci când se simte singur, speriat sau înfricoșat?
Plânge. Mult și timp îndelungat. Plânge inconsolabil – de neoprit – cât are energie.
Dacă la un moment dat constată că nu vine nimeni să-l consoleze și să-i rezolve starea emoțională dificilă – își caută ”auto-consolări”.
Vedem acest lucru la copii abandonați din orfelinate.
Încep și sug degetul (un reflex primar de consolare – ca și cum ”își astupă” singuri gura care ar dori să țipe despre disconfort!). Sau capătă diferite ticuri – își freacă urechile (”nu-mi prea place ce aud, tare mi-aș dori să închid urechile”) sau își frământă continuu șuvițe de păr (”mi-aș smulge părul dacă m-ar cuprinde frica/groaza pe care o simt”). Sau își leagănă capul lateral (”se leagănă”) sau își leagănă întregul corp în față și spate (într-o mișcare de ”pendul” – ”aș pleca, aș rămâne, nu știu ce să fac!”). Sau capătă multe alte ”ticuri” (nimic altceva decât ”comportamente de consolare – prin care își atenuează o suferință emoțională/mentală uriașă).
Alți copii se refugiază în mâncare – așteaptă cu nerăbdare ora mesei – și introduc în gură și în corp tot ce li se oferă – într-o nevoie de a ”umple” un gol emoțional uriaș pe care îl resimt. Desigur, există și acei copii care nu se ating de mâncare deloc, trăind aproape cu apă și cu te miri ce. Care își ”semnalează” cât de puțin se agață ei de viața materială.
Dacă investigăm atent, găsim aceste comportamente ”de consolare” și multe altele – la toți copii pe care îi primim la cabinet.
Indiferent de cât de iubitori sau atenți consideră părinții lor că au fost.
Întotdeauna au existat momente de ”abandon” în viața majorității copiilor – inclusiv la naștere – datorită ”medicalizării” procesului de naștere (devenit din ”normalul” nașterii acasă, în familie – super-anormalul ”cezarienei” la cerere, în spitale luxoase, pe bani mulți).
Pentru că majoritatea părinților sunt, la rândul lor, copii ”înfricoșați” și ”abandonați” în grădinițe și creșe comuniste – o parte din experiențele lor se transmit în procesul de creștere al copiilor – și apar aceleași traume.

Toate mecanismele de ”compensare” de la copii le regăsim la adulți, dar sub forme ”mascate”, îmbrăcate în haine ”acceptabile” social.
De fapt – sunt întregi structuri sociale care acoperă ”slăbiciunile” oamenilor și-i mențin în stare perpetuă de copii înfricoșați, căutând cu disperare ”confortul” compensărilor.
Toate dependențele ”bucale” – de la fumat, consumul de băuturi alcoolice sau de dulciuri, mâncatul excesiv sau poftele de diferite alimente – și până la dependențele ”de activitate” (persoanele workahoolice” – care simt mereu nevoia să ”facă ceva”, să fie ”ocupate” cu ceva) – inclusiv la persoanele care ”dăruiesc” și ”se dăruiesc”/se sacrifică excesiv pentru cineva (un părinte, un copil, un partener sau un prieten) – indică mecanisme ”de compensare” ale suferințelor interioare.
Lanțurile de cafenele și restaurante – lanțurile de mall-uri și supermarketuri, industria farmaceutică și cea medicală – sunt doar câteva exemple de componente sociale care întrețin slăbiciunile oamenilor.

Cu cât sunt ”mai inaparente” și ”mai ascunse” – cu cât mai multă lume ”face la fel” (”toți fumează!”, toți ”beau cafea” – micul dejun cu cafeaua cu lapte a devenit ”normalul”!!) cu atât sunt mai tare împinse în profunzime.
Și niciodată explorate – puse la îndoială sau evaluate.
DE CE FAC ASTA?
DE CE SIMT NEVOIA ÎN FIECARE DIMINEAȚĂ SĂ-MI FAC CEAȘCA DE CAFEA, ALTFEL ”NU SUNT OM”? CE MI SE ÎNTÂMPLĂ?

Când cineva cu o suferință fizică ajunge la medic, la psiholog sau nutriționist – și ”mărturisește” despre ”viciile” pe care le are (chiar și termenii folosiți social OSÂNDESC, te trimit direct cu gândul la VINOVĂȚIE și VINOVAT!) – este sfătuit ”să renunțe” imediat la aceste ”obiceiuri negative”.
Considerate profund ”greșite” de toți ”specialiștii” (”Lasă-te de fumat, că altfel vei muri!” spune medicul, scoțând țigara din gură!).
Bolnavii, suferinzi – se străduie o perioadă ”să schimbe” răul cu ceva mai bun (și uite așa apare o industrie întreagă a ”produșilor de substituție” – nimic altceva decât altă zonă de întreținere a slăbiciunilor omenești).
Dar la primul stres mai mare – la prima problemă care retrezește în corp/în subconștient – amintirea ”conflictului primar” – a fricii fundamentale (de singurătate, de boală, de abandon) – persoana reîncepe consumul ”viciului” (țigară, alcool, alimente).
Pentru că nici ea – și nici specialistul – nu au avut răbdare să identifice ADEVĂRATA PROBLEMĂ și ADEVĂRATUL CONFLICT.
CAUZA ”viciului”.
DE CE?

Iar această ”identificare” este de multe ori un proces personal, intim și făcut ÎN LINIȘTE și ÎN SINGURĂTATE.
De aceea, persoana are nevoie, la un moment dat de-a lungul întregii ”drame” – să rămână COMPLET SINGURĂ.
Fără nici un ajutor din jur.
Fără nici o ”cârjă” exterioară de care să se agațe.
Doar cu sine și cu toate ”problemele” pe care le percepe.
ȘI în acele momente – fiecare om învață CÂT ESTE DE PUTERNIC – CE INSTINCTE DE SUPRAVIEȚUIRE URIAȘE a primit de la Creator.
Învață că trebuie să ”dezvețe” toate ”comportamentele de compensare” care au creat suferința cu care se confruntă.
Învață că posedă CREATIVITATE nelimitată și IMAGINAȚIE eternă, care să-i permită să găsească atât instrumente ”de vindecare”, cât și ”căi de vindecare”.
Orice om învață, la un moment dat – CÂT DE PUTERNICĂ ESTE MINTEA – și ce instrument magic este ea. Dar dincolo de asta – învață că EL NU ESTE MINTEA LUI. NU ESTE NICI CORPUL LUI. ȘI NU ESTE NICI EMOȚIILE SALE.
Și ”dezvățând” pas cu pas tot ceea ce nu-i mai este de folos (fără a judeca nici un comportament ca fiind ”bun” sau ”rău” – pur și simplu toate sunt ”cârje” care i-au fost de folos pentru a supraviețui până în acel moment!) – învață să pună la loc alte ”mecanisme” – cu care să se simtă PUTERNIC, ÎNCREZĂTOR și RESPONSABIL de propria soartă.

Da, există un element de ”destin” în viața noastră. Există ”constribuția divină” la povestea fiecăruia dintre noi. Dar dincolo de acest element – există mii de alte componente care stau în puterea noastră, în responsabilitatea noastră.
NU EXISTĂ OM PE LUMEA ACEASTA CARE SĂ NU POATĂ SĂ FACE ORICE. ORICÂND.
Dacă descoperă ”regulile de funcționare” ale acestei realități – precum și ”instrucțiunile de folosire” ale corpului omenesc – ÎMPUTERNICIREA ființei umane o transformă în exact ceea ce poate fi – UN OM!
Nu un animal înfricoșat – pentru care mâncarea și sexul rămân singurele repere interesante!
CI UN OM CREATOR – care știe că este o parte din Natura acestei realități – și interacționează la egalitate cu toate entitățile existente în acestă realitate – văzute și nevăzute.

O boală fizică, o suferință emoțională sau mentală – reprezintă elemente catalizatoare și declanșatoare ale acestui proces de VINDECARE.
Care are drept ”final fericit” – descoperirea PROPRIEI UMANITĂȚI și a PROPRIEI PUTERI.

Dacă omul se ”dezvață” de toate comportamentele și convingerile care îl țin în stare de slăbiciune și boală, Creatorul găsește oportunitatea de a-l ”re-învăța” drumul către propria sa umanitate.

Multe persoane se blochează în timpul ”dramei” procesului de vindecare în etichetele și judecățile de ”greșit” și ”vinovat”. ”Ce am făcut greșit?” sunt adesea întrebată de persoanele în suferință.
”Unde am greșit?”
Nu există nimic ”corect” sau ”greșit” în existența omenească.
Există doar experiențe.
Și posibilitatea de evaluare a lor și de raportare la propria stare de confort/disconfort.
”Mi-a fost bine” sau ”mi-a fost rău” cu acest lucru.

SINGURĂTATEA este un maestru important pentru fiecare om.
Un maestru care deschide porțile către vindecare – și către evoluție.

Un om care poate sta singur – cu calm, liniște interioară și lumină, știind că este o parte din Natură și participând la jocul tuturor elementelor – participând când este cazul la ”jocul celorlalți” sau lăsându-i la nevoie, în propriul joc – când simte că acesta le este util – este un om care a deschis porțile către propriile resurse.
Personal – această imagine reprezintă un ideal. Și un punct de reper în ”propria dramă”.
Dar chiar dacă mai am mult în propriul proces de vindecare/dezânvățare/evoluție – am primit câteva lecții importante și utile, până în prezent.

SUNTEM PUTERNICI.
NE VINDECĂM SINGURI. NU NE VINDECĂ NIMENI DIN EXTERIOR.
CORPUL OMENESC ESTE O MINUNE DE ”MAȘINĂ BIOLOGICĂ” AUTO-REPARABILĂ ȘI AUTO-REGENERABILĂ.
ATUNCI CÂND ESTE LĂSAT SĂ O FACĂ.

PUTEM FACE ORICE.
ENERGIA CREATOARE ESTE IMPERSONALĂ ȘI IUBITOARE – ca un părinte discret, dar neintruziv, dispus să aștepte oricât pentru ca ai săi copii ”să crească”.
NE OFERĂ TOT CE AVEM NEVOIE SĂ NE VINDECĂM. SĂ CREȘTEM. SĂ EVOLUĂM.
TRĂIM ÎNTR-O LUME MINUNATĂ ȘI MISTERIOASĂ.
VINDECAREA este una dintre ”cheile” către înțelegerea ei.

http://www.centrulnatura.ro/vindecarea-inseamna-dezvatare-nou/

Ti-a placut articolul?

Comentarii