Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:29 24 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul unui accident mortal petrecut pe DN38 din județul Constanța, pe cale să fie soluționat la Curtea de Apel

ro

24 Dec, 2025 17:00 262 Marime text
Foto de la locul accidentului - sursa: facebook/Plesca Mihai

La mai bine doi ani de la producerea unui accident mortal pe DN38 din județul Constanța, între localitățile Movilița și Techirghiol, Curtea de Apel a anunțat că va soluționa cauza în luna ianuarie 2026!
 
În atenția judecătorilor a intrat șoferul autoturismului implicat în coliziune, cercetat într-un dosar care are ca obiect uciderea din culpă.
 
Conform actului de sesizare procurorrii au reținut, în esență, că, inculpatul, la data de 23.11.2022, orele 15:05, a condus marca Dacia Sandero pe DN38, iar într-o curbă deosebit de periculoasă, a pierdut controlul direcţiei de mers către dreapta, a derapat, a ieșit în afara părţii carosabile şi a intrat în coliziune cu un copac producând, din culpă exclusivă, un accident rutier soldat cu decesul pasagerei de pe locul din dreapta față.
 
(Sursa text: Rejust.ro)
 

Prima condamnare, la Judecătoria Constanța
 
În primă instanță, la finele lunii mai 2025, Judecătoria Constanța l-a condamnat pe șoferul A.P. la 1 an și 9 luni de închisoare cu suspendare sub termen de supraveghere de 2 ani și l-a obligat la efectuarea unei munci neremunerate în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile. De asemenea, a obligat partea responsabilă civilmente la plata unor daune morale însumate la suma de 60.000 de euro către membrii familiei persoanei decedate.
 
MINUTA

 

Soluția pe scurt: În baza art. 192 alin. 2 C.pen., raportat la art. 396 alin. 1, 2 şi 10 C.pr.pen., condamnă inculpatul A.P. - ...., la pedeapsa închisorii de 1 (un) an și 9 (nouă) luni, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
 
În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, cf. art. 92 alin. 1 C.pen., ce se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, cf. art. 92 alin. 2 C.pen.
 
În baza art. 93 alin. (1) C.pen., obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanța, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen., impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Constanța sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
 
În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Serviciul Public de Asistenţă Socială Căminul Pentru Persoane Vârstnice Constanța sau la Primăria/Consiliul Local al oraşului Techirghiol, jud. Constanţa, pe o perioadă de 60 de zile.
 
În baza art. 94 alin. 2 C.pen., supravegherea executării obligaţiilor se va realiza de către Serviciul de Probaţiune Constanța. În baza art. 91 alin. (4) C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.


 
În baza art. 397 alin.1 raportat la art.25 alin.1 şi art.86 C.proc.pen. cu reţinerea art.1.357, 1.390 alin. 1, 1391 alin.2 şi 1392 C.civ., admite în parte acţiunile civile exercitate de părţile civile şi dispune obligarea părţii responsabile civilmente SC Euroins România Asigurare Reasigurare SA, prin reprezentant legal – lichidator judiciar CITR Filiala Bucureşti SPRL, la plata către:
- partea civilă A.D. (fiul victimei), a sumei de 20.000 euro la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de daune morale, plus plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la data producerii faptei ilicite (23.11.2022), până la data plăţii obligaţiei principale;
- partea civilă A.F. (fiul victimei), a sumei de 20.000 euro la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de daune morale, plus plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la data producerii faptei ilicite (23.11.2022), până la data plăţii obligaţiei principale;
- partea civilă A.D.M. (fiica victimei), a sumei de 20.000 euro la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de daune morale, plus plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la data producerii faptei ilicite (23.11.2022), până la data plăţii obligaţiei principale.
 
În baza art. 397 alin.1 raportat la art.25 alin.1 şi art.86 C.proc.pen. cu reţinerea art.1.357, 1.390 alin. 1, 1391 alin.2 şi 1392 C.civ., dispune obligarea părţii responsabile civilmente SC Euroins România Asigurare Reasigurare SA, prin reprezentant legal – lichidator judiciar CITR Filiala Bucureşti SPRL, la plata sumei de 26.488 lei, către partea civilă A.F., cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare, plata expertiză auto şi necropsie, plus plata dobânzii legale penalizatoare calculată de la data producerii faptei ilicite (23.11.2022), până la data plăţii obligaţiei principale.
 
În temeiul art. 397 C.proc.pen., respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic Județean De Urgență ”Sfântul Apostol Andrei” Constanța. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul A.P. la plata către stat a cheltuielilor judiciare în cuantum de 2500 lei, din care 1000 lei aferente urmăririi penale, şi 1.500 lei aferente camerei preliminare şi judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 28.05.2025.
Document: Hotarâre  652/2025  28.05.2025

 
Decizia a fost atacată cu apel atât de către inculpat, cât și de către membrii familiei persoanei decedate și de partea responsabilă civilmente. Drept urmare, cauza va fi soluționată definitiv la Curtea de Apel, instanță care, potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, a stabilit pronunțarea în luna ianuarie 2026.
 

 
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
UPDATE Femeie decedată într-un grav accident rutier între localitățile Techirghiol și Movilița. Intervine elicopterul SMURD (GALERIE FOTO)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii