Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
13:01 20 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Centrul natura Ficatul

ro

30 Apr, 2014 10:30 1156 Marime text
Fiinţa umană complexă are un organism care are nevoie de reglare.
Acesta este rolul ficatului.

Ficatul are ROL DE COORDONARE – fiind responsabil cu privirea de ansamblu şi ordinea întregului organism.
Este responsabil de „viteza” fluxului nutrienţilor, eliberând energie atunci când este necesară şi depozitând-o (stocând-o), atunci când vine în exces şi nu este necesară.

Imaginea metaforică pentru ficat este SALCIA – o plantă puternică, flexibilă şi fragilă, în acelaşi timp.
FICATUL are acelaşi model energetic precum salcia.
Atât la nivel fizic, cât şi emoţional, energia ficatului oferă PUTERE ŞI FLEXIBILITATE. O PUTERE eficientă pentru acţiune, care implică flexiblitate şi adaptabilitate la situaţiile apărute.
FICATUL ne dă putere să putem înainta prin viaţă.

În cadrul sistemului „Celor 5 elemente” din Medicina Tradiţională Chineză, FICATUL este asociat cu puterea PRIMĂVERII.
PRIMĂVARA este timpul renaşterii şi al creşterii, al momentului în care forţa vieţii, stocată în seminţe, bulbi şi pământ reapare la suprafaţă.
La fel, FICATUL este un depozit de energie şi putere, care se poate revărsa prin sânge, în întregul organism şi să-l readucă la viaţă.
Una dintre sarcinile majore ale ficatului este „depozitarea” sângelui şi a substanţelor de rezervă. De aceea, ficatul este organul care controlează CALITATEA sângelui şi eliberarea acestuia în cantităţi adaptate nevoilor.
Atunci când organismul se odihneşte, când stă la orizontală, FICATUL îşi reînnoieşte depozitele de sânge şi permite ca după odihnă (somn) organismul să primească rezerve proaspete de energie.
De aceea odihna, statul la orizontală periodic în timpul zilei şi somnul de noapte sunt ESENŢIALE pentru menţinerea funcţiei ficatului – de susţinere energetică a întregului organism.
Nu întâmplător, în perioada Primăverii, multe persoane se simte foarte obosite, manifestând aşa-numita „astenie de primăvară”. Pentru că în această perioadă, Ficatul majorităţii oamenilor, suprasolicitat de excesele iernii, se află în „minim de energie”. De aceea, oamenii au nevoie în această perioadă din an de mai multă odihnă, relaxare şi „recuperare” atât a forţelor Spiritului, cât şi a celor fizice.

DOMENIUL FIZIC AL FICATULUI
Forţa FICATULUI se poate regăsi la nivelul altor organe, care ne oferă putere, flexibilitate şi graţie în mişcarea organismului: muşchii şi articulaţii, precum şi structurile de suport, tendoanele şi ligamentele.
Articulaţii puternice şi flexibile sunt esenţiale pentru coordonarea şi fluiditatea mişcărilor corpului.
FICATUL şi FIEREA oferă energie acestor structuri, precum şi „lubrefiere” pentru realizarea acţiunilor lor.
Orice probleme care apare la nivelul muşchilor, articulaţiilor, tendoanelor şi ligamentelor indică dezechilibre serioase la nivelul FICATULUI şi FIERII.

FICATUL se află în relaţie strânsă cu SISTEMUL NERVOS – şi transmiterea eficientă, fluidă şi neîntreruptă a mesagerilor chimice între neuroni, celulele sistemului nervos. Orice fel de mişcare fizică stângace, necoordonată, tulburată se poate datora unei disarmonii a funcţiei ficatului.

FICATUL are o relaţie strânsă cu SPLINA (ficatul se află pe partea dreaptă, iar splina pe partea stângă – imediat sub diafragm), ambele organe influenţând digestia – energia şi uşurinţa cu care se produce acest proces. FICATUL controlează şi funcţia diafragmului, acea membrană care separă toracele de abdomen şi care, prin mişcările sale sus-jos în timpul respiraţiei realizează un veritabil „masaj” asupra organelor digestive. Respiraţia profundă, abdominală care apare atunci când o persoană este relaxată, favorizează o funcţionare optimă a digestiei. Orice stare de tensiune, de nervozitate, de frică sau panică, determină o respiraţie superficială şi o dereglare a tuturor funcţiilor digestive.

FICATUL coordonează o serie de mişcări ciclice ale vieţii, în special ciclul menstrual la femeie. FICATUL este cel care coordonează RITMUL – adică periodicitatea cu care apare ciclul menstrual (coordonarea cu ciclurile naturale ale Universului – cu ciclul lunar, în special). Orice tulburare a ritmului menstrual (prea devreme, prea târziu, absenţa sau frecvenţa prea mare) indică un dezechilibru în sfera ficatului.
În timp ce RINICHII erau cei care guvernau fertilitatea şi impulsurile sexuale, FICATUL este organul care guvernează „performanţa” sexuală (dinamica sexuală), energia disponibilă pentru actul sexual. Dorinţa sexuală, întocmai precum renaşterea primăverii, face parte din „domeniul” FICATULUI. Ficatul este cel care eliberează sânge şi-l direcţionează către organele genitale, furnizând putere pentru erecţie şi deschidere spre sexualitate. Meridianul FICAT din medicina tradiţională chineză trece prin organele genitale şi sâni, şi este adesea blocat atunci când energia sexuală este obstruată.

Medicina tradiţională chineză aseamănă FICATUL cu un GENERAL de armată, care se ocupă de observarea privirii de ansamblu a vieţii şi de strategia organismului pentru sănătate şi supravieţuire. De aici şi relaţia dintre FICAT şi OCHI – cei care ne ajută să privim în exterior şi să evaluăm nevoile corpului nostru fizic. Ficatul hrăneşte ochii, iar ochii ne ghidează prin viaţă. Orice tulburare la nivelul ochilor (tulburare de vedere sau a muşchilor oculari) îşi are originea în dezechilibrul funcţiei ficatului.

Starea FICATULUI se poate observa uitându-ne la UNGHIILE unei persoane, chinezii considerând unghiile drept „prelungiri” ale tendoanelor (şi chinezii au cumva dreptate, pentru că fac parte din aceeaşi categorie de ţesut – ţesutul conjunctiv – dar tendoanele sunt ţesut conjunctiv fibros, semidur, în timp ce unghiile, ţesut conjunctiv dur). De asemenea, calitatea PĂRULUI unei persoane ne spune despre starea ficatului persoanei respective. Păr lucios, des, sănătos, unghii netede, lucioase, rezistente – indică un ficat funcţionând la parametrii normali. Orice problemă cu luciul şi structura părului şi unghiilor, indică blocaje şi dificultăţi de funcţionare ale ficatului.

Aşadar, avem multe elemente la nivelul corpului fizic, după care putem să evaluăm modul de funcţionare al ficatului:
- muşchii, articulaţiile, tendoanele şi ligamentele
- calitatea, graţia şi coordonarea mişcărilor corpului
- ritmicitatea ciclului menstrual la femeie
- dinamica sexuală la femeie şi bărbat, inclusiv dorinţa sexuală
- starea ochilor şi a vederii
- starea unghiilor şi părului persoanei
Dintr-o privire, putem să identificăm problemele unei persoane care indică tulburări ale funcţiei ficatului.

DOMENIUL „NON-FIZIC” al FICATULUI
Din punct de vedere psihologic, FICATUL este organul care ne sprijină pentru realizarea potenţialul fiinţei noastre, ajutând să se manifeste energia creşterii depozitate în RINICHI.
Ne furnizează dorinţa de a ne manifesta CINE suntem şi de a ne exprima ENERGIA CREATIVĂ în lume.
FICATUL este cel care ne împinge pe calea AUTO-REALIZĂRII în lumea materială – cu dorinţa permanentă de CREŞTERE şi EVOLUŢIE.

Când această forţă este obstruată şi nu este lăsată să se manifeste, apare FURIA.

FICATUL este asociat în Medicina tradiţională chineză cu FURIA.
Când apar dificultăţi, FURIA este o energie care ne forţează să mergem mai departe, să ne apărăm viaţă şi să ne atingem scopurile.
Deşi în Cultura vestică, FURIA este considerată o emoţie negativă, ea ar trebui re-considerată ca o forţă necesară a creşterii, care permite unei fiinţe să fie asertivă (să spună NU atunci când vrea să spună NU) – puteţi vedea acest lucru la un copil de până la trei ani, care se încordează din toţi muşchii şi articulaţiile într-o criză de furie, atunci când doreşte să-şi impună voinţa asupra unui adult (care încearcă, la rândul lui, să-şi impună voinţa asupra copilului).
O astfel de forţă puternică, precum FURIA – are nevoie de un echilibru între SPAŢIU şi LIMITE – acest echilibru fiind oferit de părinţi, copilului (SPAŢIU pentru exprimarea de Sine şi LIMITE, pentru evitarea rănirii).

Forţa naturală a asertivităţii şi creativităţii, care este FURIA, devine dăunătoare atunci când este obstruată în mod continuu, cronic şi determină apariţia unei stări „patologice” numită FRUSTRARE.
Pentru că FRUSTRAREA înseamnă FURIE întoarsă către interiorul corpului, ea atacă frecvent articulaţiile şi tulbură ritmurile naturale ale corpului – ducând în timp la depresie şi comportamente auto-destructive. Când energia FICATULUI este blocată şi nu poate curge liberă în interiorul corpului – atunci apare ceea ce chinezii numesc STAGNAREA – care în timp tulbură major starea fizică şi mentală a organismului.

Dr. Edward Bach, medicul englez care a dezvoltat sistemul de tratament al Remediilor florale Bach spunea că toate bolile cronice sunt simptome ale „REZISTENŢEI PERSONALITĂŢII LA SCOPUL SUFLETULUI DIN ACEASTĂ VIAŢĂ”. Cu alte cuvinte, toate bolile cronice apar întrucât Sufletul ştie care îi este scopul acestei vieţi, dar condiţiile exterioare şi interioare nu permit persoanei să îl atingă sau persoana nu este conştientă de posibilităţile şi de alegerile sale – adică toate bolile cronice au rădăcini spirituale.

FICATUL este organul care ne ajută cu PLANIFICAREA şi ORGANIZAREA vieţii, cu deciderea DRUMULUI (este GENERALUL maestru în strategie). Iar deciziile sunt puse în practică prin energia partenerului ficatului, VEZICULA BILIARĂ – cea care ne oferă în plan energetic curajul şi fermitatea de a pune în practică propriile viziuni.
În China şi Japonia, o persoană decisă şi curajoasă este considerată o persoană „cu o veziculă biliară mare”. Nu întâmplător, în situaţii de indecizie şi de lipsa curajului, apare primul simptom al suferinţei veziculei biliare – GREAŢA. Nu întâmplător la începutul unei sarcini, multe femei prezintă greaţă. Pentru că aceasta se leagă de indecizia interioară şi lipsa curajului de a-şi asuma complet maternitatea – schimbarea indusă de apariţia copilului în viaţa cuplului. Şi nu întâmplător, există atâtea cazuri de pietre la fiere (blocajul curajului) şi de operaţii de extirpare a fierii. Pentru că multă lume nu mai consideră fermitatea şi curajul drept calităţi dezirabile în societatea modernă. Sunt preţuite mai mult ascultarea, urmarea indicaţiilor altora şi copierea modelelor oferite de alte persoane.

ASERTIVITATEA (abilitatea de a spune „NU”) necesită un echilibru delicat între PUTEREA de a avansa şi CEDARE. Puterea asertivităţii Ficatului este echilibrată de FLEXIBILITATE, de adaptarea unei persoane la situaţie. Ficatul ne oferă abilitatea de a ceda, la nevoie, precum şi puterea de a continua, când este momentul potrivit. Ne oferă abilitatea salciei, „de a ne apleca fără a ne rupe” – atunci când vântul este prea puternic.

FICATUL BINE NUTRIT – şi cu funcţie normală
Ficatul vibrând de energie se observă într-un corp fizic suplu, capabil de mişcări dinamice, precum cele ale unui tigru.
Articulaţiile sunt flexibile, iar mişcările coordonate şi pline de graţie.
Respiraţia este liberă şi există un acces nelimitat la energie.
Vederea este ascuţită, părul strălucitor şi unghiile puternice.
Ritmurile corporale sunt uşoare, regulate, iar persoana se bucură de ritmurile muzicii şi dansului.
Emoţional, există abilitatea de a exprima şi procesa toate emoţiile resimţite, nu există tendinţa de a „depozita” emoţiile nerezolvate perioade prea lungi de timp.
Viziunea persoanei este optimistă, ea ştie ce vrea şi face totul să obţină.
Persoana este determinată, fără a acţiona ca un buldozer şi este flexibilă şi tolerantă, fără a ceda prea mult. Ea are curajul şi îndemânarea de a risca şi progresa pe drumul vieţii.
Vede imaginea de ansamblu şi rezolvă în mod creativ problemele care apar.
Este aliniată cu fluxul general al vieţii.

Dacă ne uităm în jur, în societatea noastră modernă, vedem foarte rar persoane cu „ficat bine nutrit”. Din păcate, medicalizarea sarcinii, cu administrarea de substanţe chimice femeilor însărcinate (chiar şi vitaminele suplimentare date în sarcină sunt tot substanţe chimice obţinute prin sinteză), vaccinările excesive din primele zile şi în primul an de viaţă, tratamentele cu antibiotice şi cortizonice, unguentele şi picăturile de nas şi ochi cu diferite substanţe chimice, excesul de ecografii şi radiografii, expunerea prelungită la câmpuri electromagnetice puternice etc – blochează foarte devreme ficatul fiinţelor umane. Rar întâlnim oameni cu ficatul sănătos.
Peste 90% dintre oameni au un corp supra-ponderal, cu articulaţii blocate, cu muşchi atrofiaţi, cu mişcări greoaie, cu păr aspru, fără luciu, sau fără păr deloc, cu unghii fragile, tulburări de vedere (uitaţi-vă numai câţi purtători de ochelari există în jurul nostru) şi dificultăţi sexuale definite. Nu este de mirarea că întâlnim atâta furie, frustrare şi depresie în cabinetele noastre medicale.

HRĂNIREA FICATULUI

Fizic, FICATUL se hrăneşte prin obţinerea unui corp suplu şi mobil. Acest lucru înseamnă că exerciţiile fizice, în special INTINDERILE – SUNT ESENŢIALE, tocmai datorită tendinţei FICATULUI către STAGNARE.
Mersul pe jos este deosebit de util, pentru că aduce energie în toţi muşchii şi toate tendoanele.
Mişcările mai elaborate şi coordonate, precum cele de Tai-qi sprijină şi dezvoltă coordonarea funcţiilor ficatului, fiind excelente pentru „deschiderea” şi întărirea articulaţiilor.
Orice mişcări fizice precum aplecările laterale şi mişcările de răsucire ale trunchiului ajută la prevenţia Stagnării în zona energiei Ficatului.
Artele marţiale sunt foarte bune pentru canalizarea energiei furiei nemanifestate, într-o direcţie ordonată şi cu sens.
Aşadar, pentru reglarea Stagnării hepatice, principalele instrumente sunt:
- mersul pe jos
- artele marţiale şi
- tai-qi
Dar toate mişcările coordonate sunt benefice pentru FICAT. De exemplu, jonglatul cu mingii dezvoltă puterea de coordonare şi activează Ficatul.

Exprimarea creativităţii hrăneşte Ficatul. Când creăm ceva, fie o sculptură, o poezie, o pictură, o grădină, o mâncare gustoasă, o masă frumos aşezată, un raft pentru cărţi sau o idee, ne acordăm la energia Ficatului şi o exprimăm. În acest fel, permitem energiei Ficatului să curgă liberă, fără stagnare.
Există şi un revers la această „activitate creatoare şi cu sens” – şi anume, faptul că Ficatul necesită odihnă de bună calitate şi relaxare – o zi liberă la plajă, o zi de plimbare prin pădure, o zi în care, pur şi simplu, să „fim” (nu să mai facem nimic). Echilibrul dintre acţiune şi odihnă – reprezintă cheia sănătăţii Ficatului. Să ne oferim timp pentru a „vedea” cu ochii minţii ceea ce dorim, să planificăm şi să ne facem priorităţi, să avem o vedere de ansamblu asupra lucrurilor – toate acestea sprijină Ficatul.

NUTRIREA FICATULUI prin hrană
Principiul esenţial pentru funcţionarea Ficatului este CURĂŢENIA, detoxifierea, limpezirea – pentru a permite organului să fie CLAR în funcţia sa de menţinere a bunei calităţi a sângelui.
De aceea, alimentele acre, care stimulează ţesuturile să se contracte şi să elimine toxine, şi care stimulează fierea (vezicula biliară) să excrete bilă (care determină scindarea grăsimilor) – sunt cele mai utile. În special alimentele de culoare verde închis, care combină o acreală moderată cu calităţi de hrănire a sângelui (urzicile, ştevia, loboda, spanacul etc) sunt esenţiale.
Grăsimile saturate, alimentele prea sărate şi hrana procesată (tot ce se găseşte în conserve, pungi sau borcane), cu adaosuri chimice, precum şi alimentele prea dulci – tind să congestioneze funcţia ficatului.
Salatele verzi, germenii din seminţe (germeni de grâu, grâu încolţit, germeni de ridiche, de schinduf, de trifoi sau alte seminţe) – ajută în general Ficatul – cu condiţia ca alimentele să nu fie prea reci (sau digestia persoanei prea slăbită).
Mâncatul în exces – determină congestia Ficatului – în special când hrana este bogată în nutrienţi sau cu prea multe grăsimi. Aşadar, trebuie să ne ridicăm de la masă înainte să râgâim prima oară (sau când s-a întâmplat acest lucru), semn că stomacul este plin şi începe să dea afară aerul, pentru a face loc la mai multă mâncare. Mai multe mese pe zi, dar în cantităţi mici, sunt mai sănătoase decât o singură masă şi foarte copioasă.

Cele mai dăunătoare mese pentru Ficat sunt cele din timpul petrecerilor de nuntă sau aniversare, care se desfăşoară noaptea.
Ficatul este un organ care se odihneşte noaptea, între orele 1 şi 3 noaptea. Este singura perioada când în ritmul biologic, celulele hepatice îşi încetinesc funcţia şi se „odihnesc”, pentru refacerea energiei.
Dacă în acest interval, persoana mănâncă sau dansează, este expusă gălăgiei sau fumului de ţigară – Ficatul intervine prin toate mecanismele sale – de sprijin al digestiei, de detoxifiere, de furnizare a energiei către muşchi şi articulaţii etc – astfel încât consumul de energie este uriaş.
Multă lume a observat că după o astfel de petrecere ai nevoie de câteva zile bune să-ţi recapeţi energia cu care eşti obişnuit.

Omul modern pierde energie zilnic, datorită faptului că petrece cea mai mare a timpului „rezistând” unor anumite situaţii sau încercând să evite alte situaţii. Dacă vă uitaţi cu atenţie la propria experienţă de viaţă în care vă aflaţi în prezent, veţi vedea că în fiecare zi:
- fie „rezistaţi” unor situaţii (pe care nu le doriţi, dar în care sunteţi implicat – serviciu, problemele unor membrii ai familiei sau prieteni, rezolvarea unor datorii sociale – ex participarea la nunţi, aniversări sau înmormântări etc)
- fie încercaţi să evitaţi situaţii (vă luaţi măsuri de siguranţă, „asigurări” de tot felul – de viaţă, de accidente, diplome şi cursuri – tot un fel de asigurări pentru un viitor mai bun, economii băneşti etc).
Dacă v-aţi observat propria viaţă şi a celor apropiaţi, aţi observat că atunci când încerci să eviţi situaţiile (de care te temi), cu atât mai mult eşti confruntat cu ele. Asta se întâmplă pentru că nu puteţi învăţa ceva prin evitare şi negare.
Orice situaţie din prezent poate fi o situaţie de învăţare, care să aibă o semnificaţie pentru fiecare, atunci când este privită în faţă şi se asumă responsabilitatea pentru ea.
Confruntarea cu fricile şi temerile este primul pas în procesul de demontare a lor. Şi această confruntare consumă mult mai puţină energie decât procesele de rezistenţă şi evitare – ajutând două organe importante: FICATUL (sediul energiei şi coordonatorul) şi RINICHIUL (sediul fricilor).

Identificaţi situaţiile din viaţa dumneavoastră care corespund descrierilor de mai sus şi începeţi să luaţi măsuri pentru refacerea energiei FICATULUI.
Acesta este un organ care se regenerează complet, 100%, dacă i se oferă condiţiile propice pentru regenerare. Perioada de refacere completă a unei populaţii celulare a întregului ficat este de 6 luni. Timpul optim pentru un tratament de refacere a ficatului este de 2 ani, adică patru populaţii celulare sănătoase.
De aceea, toate tratamentele pentru hepatite, pentru ficat gras, pentru refacerea energiei ficatului sunt tratamente în care ORDINEA în alimentaţie, în stil de viaţă şi în activităţile zilnice este nevoie să fie menţinute minim 2 ani la un nivel foarte strict şi apoi cât mai bine cu putinţă, restul vieţii, pentru a obţine VINDECAREA şi o bună energie a FICATULUI şi a întregului organism.

http://www.centrulnatura.ro/ficatul/

Ti-a placut articolul?

Comentarii