Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:13 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Monica Macovei „Voi face un partid altfel, care va funcţiona foarte mult online”

ro

01 Dec, 2014 14:17 1168 Marime text
Europarlamentarul Monica Macovei cere modificarea legii privind înființarea unui partid, astfel încât, pentru a-și putea forma viitorul ei partid, sî nu fie nevoită să strângă 25.000 de semnături din 18 județe, cum prevede legea în prezent, relatează B1 TV.

„Am cerut posibilitatea înfiinţării unui partid în România cu minimum trei membri, fără condiţionare geografică. Astăzi, cerinţa este de 25 de mii de membri, care trebuie să provină din 18 judeţe şi municipiul Bucureşti şi cu un anumit număr de membri în fiecare judeţ. Nu mai există o asemenea cerinţă nicăieri în Europa", a spus Monica Macovei, potrivit sursei citate.

Monica Macovei a mai spus că viitorul ei partid va funcţiona foarte mult online şi nu va avea sedii în toată ţara.

„Am pus bazele, suntem foarte avansaţi cu organizaţia, cu o asociaţie, în care intră toată lumea şi cu lucruri concrete de făcut, inclusiv monitorizarea administraţiei publice. Vom avea filiale cu personalitate juridică, ele vor decide ce fac. Şi sigur, pasul doi, un partid. Un partid altfel, care va funcţiona foarte mult online, cu un management făcut de IT-işti şi foarte transparent, cu deciziile care se iau de asemenea online, se votează online, nu vor fi sedii peste tot, în toată ţara, nu avem bani pentru asta”, a mai spus Macovei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii