De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
10:38 23 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Mariana-Laurenția Militaru, fost director al DSP Tulcea, sub control judiciar

ro

16 Mar, 2017 12:36 259 Marime text

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 15.03.2017, a inculpaților:

MILITARU LAURENȚIA-MARIANA, în calitate de director al Direcției Județene de Sănătate Publică Tulcea la data faptelor, sub aspectul săvârşirii a trei infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, din care una în formă continuată,

BĂNUȚ BOGDAN, administrator al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de: 
-fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, 
-complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată. 

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: 

În perioada 2012 – 2013, inculpata Militaru Laurenția-Mariana, în calitate de director al Direcției Județene de Sănătate Publică Tulcea, a încheiat la prețuri supraevaluate două contracte cu o societate comercială, cu ocazia atribuirii unor lucrări de execuție privind întreținerea și amenajarea sediului Direcției.
Cele două contracte atribuite în mod nelegal au vizat ”lucrări de reparație instalație canalizare subsol” și ” achiziție cazan de apă caldă pentru centrala termică” în valoare totală de 87.535 lei, lucrări ce au fost efectuate doar în proporție de aproximativ 10% cu toate că prețul a fost achitat integral.
Totodată, produsul ce a făcut obiectul celui de-al doilea contract a fost achiziționat la un preț vădit supraevaluat, cu 340 % față de prețul real al pieței. 
În cursul anului 2015, inculpata Militaru Laurenția-Mariana, în aceeași calitate și beneficiind de ajutorul inculpatului Bănuț Bogdan, a încheiat cu societatea administrată de acesta din urmă un contract privind achiziția de ”lucrări de reparație instalație / rețea termică” în valoare totală de 110.030 lei.
Și în această situație lucrările contractate au fost parțial efectuate cu toate că prețul contractului a fost achitat integral. 

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații Militaru Laurenția-Mariana și Bănuț Bogdan trebuie să respecte următoarele obligații: 
a) să se prezinte la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanţa, ori de câte ori sunt chemați; 
b) să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanţa, cu privire la schimbarea locuinţei; 
c) să se prezinte la Inspectoratul Județean de Poliție Tulcea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemați; 
d) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa; 
e) să nu ia legătura cu persoanele menționate în ordonanța procurorilor şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect pe nicio cale; 
f) să nu desfăşoare nicio activitate de conducere în cadrul Direcției de Sănătate Publică Tulcea ori prin care se iau decizii, direct sau indirect, cu impact asupra bugetului Direcției de Sănătate Publică Tulcea (pentru inculpata Militaru Laurenția-Mariana);
g) să nu desfăşoare niciun act în calitate de profesionist (care exploatează o întreprindere, conform art. 3 din Codul Civil – Legea nr. 287/2009 – în reglementarea anterioară – act de comerț), direct sau indirect, în relația instituțiile publice sau alte instituții bugetare de pe teritoriul României (pentru inculpatul Bănuț Bogdan);

Inculpaților li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. 
În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane. 

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată într-un comunicat de presă al DNA. 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii